Victor Ponta, pentru The Guardian: Iohannis trebuie să fie preşedintele tuturor cetăţenilor, nu doar al PNL

Publicat in Politica 09 Iunie 2015 402 ori
Google+ WhatsApp
Victor Ponta, pentru The Guardian: Iohannis trebuie să fie preşedintele tuturor cetăţenilor, nu doar al PNL
Victor Ponta, pentru The Guardian: Iohannis trebuie să fie preşedintele tuturor cetăţenilor, nu doar al PNL

Premierul Victor Ponta a declarat marți că este pregătit să compară în fața instanței pentru a răspunde la acuzațiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în contextul în care președintele țării i-a cerut să demisioneze, notează marți publicația britanică The Guardian.

 

Procurorii români au anunțat vineri că au lansat o anchetă care îl vizează pe premierul Victor Ponta în legătură cu spălarea de bani și evaziunea fiscală, aruncând una din cele mai sărace țări ale Uniunii Europene într-o criză politică. Ponta neagă acuzațiile și afirmă că deține probe documentare ale nevinovăției sale, conform Agerpres.

Într-un interviu acordat cotidianului The Guardian, el a respins cererea de a demisiona a lui Klaus Iohannis, președintele României, spunând că nici România, nici Europa nu își pot permite instabilitate politică în fața mișcărilor expansioniste ale Rusiei în Est.

''România se află în cea mai sensibilă zonă a Europei. Sperăm că vom încheia această mică, dar intensă criză politică și că ne vom întoarce la lucru, întrucât Europa are nevoie ca România să fie stabilă și predictibilă în această regiune. Cred că numai Rusia va deschide sticle de șampanie dacă România se va afla într-o criză politică de durată'', a spus Victor Ponta.

Victor Ponta s-a adresat din biroul său la câteva minute după ce parlamentul a votat împotriva ridicării imunității sale, atrăgând critici din partea președintelui și deschizând perspectiva unei dispute constituționale, continuă The Guardian.

''Regret faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecție pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale.

Este o dovadă de maximă iresponsabilitate și de sfidare la adresa cetățenilor faptul că parlamentarii ce alcătuiesc majoritatea împiedică justiția să-și facă datoria, sunt dispuși să distrugă instituția Parlamentului, așa cum ar trebui ea să funcționeze într-un stat de drept, și să afecteze imaginea României pentru a salva politic o singură persoană", a afirmat președintele Klaus Iohannis, după votul de marți din parlament.

El a adăugat: ''În continuare consider că soluția pentru ieșirea din actuala situație este demisia domnului Victor Ponta din funcția de prim-ministru".

Victor Ponta, liderul Partidului Social-Democrat (PSD), a respins cererea președintelui, pe care o consideră motivată politic, în opinia sa ea având intenția de a oferi sprijin pentru liberali la alegerile parlamentare de anul viitor.

''Sunt sigur că președintele Iohannis pur și simplu își va face treaba și că declarațiile sale au fost simple declarații de sprijin pentru partidul său care este în opoziție și care vrea să câștige alegerile de anul viitor. Dar președintele trebuie să fie președintele tuturor cetățenilor, nu doar al partidului său'', a spus Victor Ponta.

''Încă sunt investigat și voi răspunde la toate întrebările procurorului referitoare la acuzația că în urmă cu opt ani, în calitate de avocat, am fost complice cu un alt avocat la o evaziune fiscală de 10.000 de euro. Voi merge în fața procurorului și, dacă va fi cazul, în fața unui judecător ca un cetățean absolut normal'', a afirmat Victor Ponta.

El s-a angajat că, dacă va fi găsit vinovat pentru acele acuzații, va demisiona.

''Dacă sunt declarat vinovat de un judecător, desigur. Este absolut clar'', a spus el, precizând că își poate dovedi nevinovăția în instanță și că încă nu i s-a cerut să își spună propria versiune despre evenimentele respective.

DNA a confirmat că își continuă investigațiile referitoare la rolul lui Victor Ponta în cazul de evaziune fiscală. Acest caz va fi predat unui procuror de anchetă care va decide dacă se va adresa instanței, adaugă publicația britanică.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.