Ce afaceri ilegale făcea Capră cu Walter
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în dosarul în care este vizată firma de salubrizare Romprest, controlată de omul de afaceri Florian Walter, au fost puşi sub urmărire penală Nicolae Capră, unul dintre finanţatorii echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, trimis în judecată de DIICOT într-un alt dosar de evaziune fiscală, şi soţia acestuia, Cristina Capră, inculpată şi ea în acel dosar.
Conform surselor citate, în perioada 2012 - 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.
Potrivit aceloraşi surse, mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la ”un eşalon patru”.
”Eşalonul patru din aceste firme trimitea forţă de muncă către Romprest pe hârtie. Odată ce primea factura de intrare, Romprest urma să plătească. Şi atunci eşalonul unu, adică Romprest, plătea către eşalonul doi, doi către trei şi firmele din eşalonul trei plăteau către eşalonul patru. Şi atunci firmele din eşalonul patru scoteau banii la sacoşă, invocând achiziţii de fier sau alte tranzacţii comerciale şi banii se întorceau la negru, cu sacoşa, la eşalonul unu, adică la Romprest. Cam acesta e mecanismul”, au declarat surse din rândul anchetatorilor.
Sursele citate mai spun că în acest lanţ comercial fictiv erau folosiţi oameni de încredere ai lui Florian Walter, care fie găseau administratori de firme dispuşi să intre în acest lanţ comercial, fie înfiinţau firme în acest scop pe numele unor persoane dispuse să aibă calitatea de administrator în acte, în realitate firmele fiind controlate de apropiaţii lui Walter. În acest lanţ comercial au fost folosiţi administratori de firme cetăţeni ungari sau un administrator din Republica Moldova.
Unele dintre firmele implicate în acest lanţ comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanţatorii echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră, şi de soţia acestuia, Cristina Capră.
Conform anchetatorilor, relaţiile comerciale dintre firmele lui Capră şi cea a lui Walter nu au legătură cu forţa de muncă folosită de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumpărat, fictiv, câteva mii de tone de clorură de sodiu de la o firmă administrată de Cristina Capră, care achiziţionase, tot doar în acte, clorura de sodiu de la firma soţului ei, Nicolae Capră, care o cumpărase, la rândul său, de altă firmă controlată tot de el. Scopul tranzacţiei ar fi fost acela de a raporta în contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.
Prejudiciul calculat în acest dosar este de 20 de milioane de euro, procurorii punând măsuri asiguratorii de 18 milioane de euro pe bunuri ce aparţin firmei Romprest, conform sursei citate.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul