Elena Udrea a cerut protecţie sporită la Târgşor, după ce a primit o scrisoare de ameninţare
Elena Udrea a cerut, luni, Penitenciarului Târgşor, sporirea măsurilor de supraveghere a sa, arătând că a început să resimtă o temere după ce a primit o scrisoare de ameninţare în arest.
Elena Udrea a depus personal luni o solicitare la Penitenciarul Târgşor, acolo unde este închisă. Avocatul Elenei Udrea spune că fostul ministru se teme că una dintre deţinute chiar ar putea să o infecteze cu HIV, aşa cum a fost avertizată printr-o scrisoare. Între timp, la Penitenciarul Colibaşi se face anchetă pentru a se verifica dacă vreun deţinut a trimis scrisoarea.
Elena Udrea, arestată preventiv în dosarul "Gala Bute", a fost transferată, joi, la Penitenciarul pentru femei de la Târgşor, loc în care au fost încarcerată şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica, Udrea urmând să stea 21 de zile în carantină în secţia specială.
Ruxandra Dragomir, care a vizitat-o pe Elena Udrea la Penitenciarul Târgşor, spune că pentru prima dată de când merge la aceasta în arest a simţit că într-adevăr îi este greu, precizând că au putut vorbi doar din spatele unui panou de sticlă, printr-un telefon, şi că a fost degradant şi dezumanizant.
Elena Udrea s-a aflat în arestul central al Poliţiei Capitalei, dar a fost mutată zilele trecute la penintenciarul de femei Târgşor.
În timp ce se afla în arest, un pușcăriaș încarcerat în Penitenciarul Colibași i-a trimis Elenei Udrea o scrisoare în care îi spune că a primit comandă de la clanul Cămătarilor să o înţepe cu un ac infectat cu HIV.
Atacul ar fi urmat să aibă loc în momentul în care ea era transferată la instanţă. În plus, bărbatul, care susţine că are 42 de ani şi este încarcerat pentru răpire şi cămătărie, scrie că totul a fost comandat de Sile Cămătaru, care a fost dispus să dea 15.000 de euro.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul