ELENA UDREA, un nou mesaj din spatele gratiilor

Publicat in Politica 12 Februarie 2015 1156 ori
Google+ WhatsApp
ELENA UDREA, un nou mesaj din spatele gratiilor
ELENA UDREA, un nou mesaj din spatele gratiilor

Elena Udrea a postat un nou mesaj pe Facebook, din spatele gratiilor, în care neagă acuzaţiile care au apărut în presă. Elena Udrea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, în dosarul Microsoft.

 

"Am fost informată că presa a fost împânzită de articole în care se spune cum toate lucrurile pe care le-am făcut vreodată (de la petrecerile de ziua de naştere, până la concedii şi pantofii pe care i-am cumpărat) s-ar fi făcut cu bani care veneau din mite care se acordau la MDRT. Ce mai în sus şi-n jos, însuşi aerul pe care îl respiram era rezultatul corupţiei.

Evident că toate aceste alegaţii care apar în spaţiul public nu sunt adevărate. Nu am pretins niciodată nimic nimănui – cu atât mai puţin unor oameni pe care i-am considerat la un moment dat prieteni. Nu am primit o centimă de la nimeni, în maşină, acasă, în biroul de la minister sau de la partid. Sunt fabulaţii care sunt lansate în spaţiul public pentru a se pune asupra mea ştampila vinovăţiei.

Nu-i de mirare că aceste aşa-zise „detalii picante” (deşi nereale) au fost livrate presei după ce s-a produs reţinerea mea, când pot mai greu să spun public că nu e nimic adevărat. Asta apropo şi de cei care susţin să nu se facă Justiţie la televizor şi mă acuză că am vorbit prea mult – văd însă că e bine şi acceptabil dacă sunt condamnată la televizor (pe speculaţiile şi susţinerile procurorilor, nedovedite cu probe)", a scris Elena Udrea, pe Facebook.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.