Fost ofiter SRI CONFIRMA dezvaluirile lui Gabriel Sandu despre caracatita PDL
Fost ofiter SRI si senator PSD confirma dezvaluirile facute de fostul ministru Gabriel Sandu despre caracatia PDL. Noi si noi pasaje din denuntul sau sunt dezvaluite de presa in care acesta prezinta sume colosale date catre partid pentru campania electorala si/sau pentru a-si pastra functia de ministru, pentru a obtine functii de conducere in partid. Potrivit acestuia sumele cu care a contribuit se ridica la peste 5 milioane de euro.
"Aşteptările liderilor politici ai PDL erau să sprijin campaniile electorale. Astfel, toate cheltuielile şi obligaţiile cu acest scop au fost dispuse, ordonate chiar, sub presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu, Gheorghe Ştefan etc. Iar asumarea de către mine a acestor obligaţii viza condiţionarea pentru menţinerea în funcţia de ministru", a declarat Sandu în faţa anchetatorilor.
Fostul ofiter SRI Daniel Savu confirma denunturile facute de Gabriel Sandu. Acesta a precizat ca, dat fiind faptul ca Sandu a fost eliberat din arestul preventiv in dosarul Microsoft, inseamna ca procurorii pot confirma faptul ca ceea ce spune el este adevarat.
"Ce vorbește Gabriel Sandu este adevărat. Atunci când faci o înţelegere cu procurorii, trebuie să fii 100% exact în ceea ce spui. Nu poţi să faci o înţelegere cu procurorii, să te lase într-un regim de detenţie mai puţin aspru, iar tu să spui 20% fals", a spus Daniel Savu pentru ziarul ring.
"Tot ce spune Gabriel Sandu, din punctul meu de vedere, este real. Eu am trăit în Prahova în perioada despre care vorbeşte. Tot ce spune el că se întâmpla pare real. Noi am văzut cu ochiul liber", a completat senatorul PSD.
De aceeaşi părere este şi avocatul Sergiu Andon: "Legea oferă două posibilităţi de a te târgui cu anchetatorul şi de a fi mai puţin mincinos. Una dintre ele este cea practicată de domnul Sandu, Legea protecţiei martorului, care prevede scăderi de pedeapsă dacă faci denunţuri. Drept dovadă că i s-a schimbat regimul de măsură preventivă" .
Cei mentionati insa in denuntul lui Gabriel Sandu, fie refuza sa comenteze, fie neaga cu vehementa acuzatiile, fie, asa cum face Elena Udrea, asteapta sa iasa intai altii la rampa inaintea sa.
"Comentez după ce comentează Blaga, Videanu, Berceanu, Anastase etc. Lor zice că le-a dat bani, nu mie", a spus Udrea.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul