Nou lot de aleşi locali, declaraţi INCOMPATIBILI de ANI

Publicat in Politica 26 Ianuarie 2015 1293 ori
Google+ WhatsApp
Nou lot de aleşi locali, declaraţi INCOMPATIBILI de ANI
Nou lot de aleşi locali, declaraţi INCOMPATIBILI de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 14 aleși locali (cinci primari, doi viceprimari, un consilier județean, patru consilieri locali și doi foști consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

 

Lista nominală a celor 14 foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților:

1)STAIU GHEORGHE

Primar al Comunei Șușani

Jud. Vâlcea

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 05 iunie 2008 - 23 octombrie 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al S.C. STAIU DAMIR SNC, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

2)BELU ANCUȚA DANIELA

Primar al Comunei Mihail Kogălniceanu

Jud. Constanța

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 octombrie 2012 - 07 februarie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în cadrul S.C. M.K. Pază și Protecție S.R.L., iar, în perioada 08 august 2012 - 04 februarie 2013, a deținut și funcția de membru în Consiliul de administrație al Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și f) din Legea nr. 161/2003.

3)BUDEANU ADRIAN

Primar al Comunei Clinceni

Jud. Ilfov

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07 iunie 2010 - 01 noiembrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și calitatea de membru în Consiliul de administrație al Liceului cu Program Sportiv Clinceni, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

4)POP DUMITRU DOREL

Primar al Comunei Odoreu

Jud. Satu Mare

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 - 18 aprilie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al S.C. PAPILLON S.R.L.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

5)PINTILIUC VIOREL

Primar al Comunei Burla

Jud. Suceava

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iunie 2012 - 09 aprilie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al S.C. METALO-CHIMICE S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

6)MAIORU FLORENTINA

Viceprimar al Comunei Maliuc

Jud. Tulcea

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 septembrie 2013 - 31 martie 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de membru în Consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale Maliuc, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

7)TOCAI SEBASTIAN

Viceprimar al Comunei Sântandrei

Jud. Bihor

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 - 07 mai 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcțiile de administrator la S.C. SEDANPRO TRANS S.R.L. și S.C. PRO KAMARAD S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

8)ANTONESCU MARIN

Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița

Jud. Dâmbovița

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 februarie 2009 - 24 februarie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de consilier județean, următoarele funcții și calități:

- administrator public al C.J. Dâmbovița (09 februarie - 24 februarie 2012);

- administrator al S.C. Parc Industrial Mija S.A. (18 februarie 2009 - 24 februarie 2012);

- cenzor în cadrul S.C. Ventrom International S.A. (18 februarie 2009 - 24 februarie 2012).

De asemenea, ANTONESCU MARIN a mai deținut funcția de administrator al S.C. Parc Industrial Mija S.A. și în perioadele 17 iulie 2008 - 18 februarie 2009 și 24 februarie - 23 iulie 2012, iar funcția de administrator public al Consiliului Județean Dâmbovița în perioada 24 februarie - 25 iulie 2012.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003, precum și dispozițiile art. 88, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003.

9)BUZAS ISTVAN ATTILA

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Huedin

Jud. Cluj

În perioada deţinerii calităţii de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Huedin, S.C. BIAJ SECURITY S.R.L. (societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator), a încheiat cu Liceul Teoretic ”Octavian Goga” Huedin, Jud. Cluj (instituție aflată sub autoritatea C.L. al Orașului Huedin), două contracte de prestări servicii, încălcând, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.

10)IOVANOVICI OANA-MIRELA

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Orșova

Jud. Mehedinți

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 iulie 2013, întrucât deține, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de asistent medical în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială, serviciu cu personalitate juridică aflat în subordinea C.L. al Municipiului Orșova, încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea 161/2003.

11)SUCIU MIRCEA SORIN

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Mărgău și fost primar (mandatul 2008 - 2012)

Jud. Cluj

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13 octombrie 2010 - 27 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de Primar al Comunei Mărgău, și funcția de Vicepreședinte - membru în Consiliul de administrație al S.C. Ocolul Silvic Mărgău S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003.

12)DUBAR MIREL DANIEL

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Șoimuș

Jud. Hunedoara

În perioada exercitării mandatelor de consilier local, 2008 - 2012 și 2012 - 2016, în calitate de administrator al S.C. PREMIER DUNAMI S.R.L., a emis facturi fiscale în cuantum de 24.226,43 Lei către Primăria Comunei Șoimuș (acte justificative pentru vânzarea / cumpărarea de produse și / sau servicii, respectiv înscrisuri sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operațiuni comerciale), obiectul tranzacției între societatea comercială și primărie fiind furnizarea unor materiale de construcție, încălcând, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

13)TRONARU NICOLAE

Fost Consilier local în cadrul Consiliului Local Râmnicu Sărat (mandatul 2008 - 2012)

Jud. Buzău

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului, 2008 - 2012, întrucât S.C. SPOT S.R.L. (societatea comercială la care acesta deține funcția de administrator și calitatea de asociat) a furnizat produse în valoare totală de 94.123 Lei (conform facturilor fiscale) către Poliția Locală Râmnicu Sărat, Serviciul Public de Asistență Socială Râmnicu Sărat și Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat, instituții aflate în subordinea Consiliului Local Râmnicu Sărat, încălcând, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003 și art. 19 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2006.

14)MIHAI CONSTANTIN

Consilier superior în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vâlcea și fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Golești

Jud. Vâlcea

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iunie - 20 septembrie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția publică de consilier superior în cadrul C.J. Vâlcea, și calitatea de Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Golești, încălcând, astfel, prevederile art. 94, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BUDEANU ADRIAN și TRONARU NICOLAE nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.