Victor Ponta: Băsescu are locuinţă PRIVATĂ, dar vrea să trăiască în continuare pe bani publici
Victor Ponta a declarat, duminică, că Traian Băsescu va primi locuinţă de serviciu de la RAPPS pentru că aşa prevede legea, dar l-a criticat pe fostul preşedinte deoarece solicită casă de la stat în condiţiile în care are o locuinţă privată.
"Nu mă ocup de casele domniei sale (Traian Băsescu). Împreună cu RAPPS-ul, va găsi un loc în care să vieţuiască, pe bani publici. Ca să fie foarte clar, domnul Băsescu are locuinţa sa privată, însă ne-a cerut, e legal acest lucru, să trăiască în continuare pe banii publici, şi cu siguranţă noi respectăm legea, chiar dacă este o lege puţin nedereaptă", a răspuns Victor Ponta, la întrebarea dacă Traian Băsescu a primit un răspuns privind locuinţa de la RAAPPS.
Premierul a precizat că nu a discutat cu Traian Băsescu şi nu a scăpat ocazia de a mai trimite săgeţi către fostul preşedinte.
"Eu cred că tot răul pe care l-a făcut în aceşti 10 ani, ne va costa încă mult timp de acum încolo, mai ales că de o lună şi ceva oamenii apropiaţi de Traian Băsescu şi de modul de gândire al lui Traian Băsescu ne ceartă în fiecare zi pe domnul Iohannis şi pe mine de ce nu ne certăm, de ce nu ne acuzăm în public, de ce vorbim, de ce avem proiecte naţionale comune, ca să vedeţi cât de mare este trauma şi câte de schimonosită este gândirea.
Este un lucru bun că nu ne certăm. Oamenii din România spun: Iohannis şi Ponta trebuie să îşi facă treaba, nu să se certe la televizor. Eu sunt convins că asta vom face în viitor", a conchis premierul.
Sursa: romaniatv.net
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul