VIDEO - Imagini cu întâlnirea de la Cotroceni. Ce au discutat Iohannis şi Ponta

Publicat in Politica 08 Ianuarie 2015 888 ori
Google+ WhatsApp
VIDEO - Imagini cu întâlnirea de la Cotroceni. Ce au discutat Iohannis şi Ponta
VIDEO - Imagini cu întâlnirea de la Cotroceni. Ce au discutat Iohannis şi Ponta

La iniţiativa preşedintelui României, Klaus Iohannis, a avut loc joi, 8 ianuarie, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, o întâlnire de lucru cu prim-ministrul Victor Ponta.

La întâlnire au mai participat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, precum şi consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, George Scutaru şi Leonard Orban (confundat în comunicatul oficial cu un alt consilier prezidenţial, Cosmin Marinescu).

Temele principalele de discuţie au fost situaţia execuţiei bugetare pentru anul 2014 la nivelul MApN, fondurile alocate pentru Apărare în 2015 şi perspectivele pentru următorii doi ani, precum şi stadiul demersurilor întreprinse de Guvern pe lângă partenerii externi în vederea majorării deficitului bugetar astfel încât să se facă o eventuală alocare suplimentară de 0,3% din PIB în anul 2015 pentru finanţarea cheltuielilor militare.

Această discuţie se înscrie în seria demersurilor instituţionale în sfera securităţii naţionale în conformitate cu atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Alte teme abordate în cadrul întâlnirii au fost stadiul atragerii de fonduri europene, precum şi modalităţile de îmbunătăţire a absorbţiei acestor fonduri.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office