CCR a RESPINS sesizarea PNL. Legea bugetului pe 2015 este CONSTITUŢIONALĂ

Publicat in Politica 29 Decembrie 2014 545 ori
Google+ WhatsApp
CCR a RESPINS sesizarea PNL. Legea bugetului pe 2015 este CONSTITUŢIONALĂ
CCR a RESPINS sesizarea PNL. Legea bugetului pe 2015 este CONSTITUŢIONALĂ

CCR a respins, luni, sesizarea PNL cu privire la neconstituţionalitatea bugetului de stat pe 2015 şi a decis că Legea este constituţională. În urma deciziei Curţii, Legea va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

 

Curtea Constituţională a discutat, luni, sesizarea PNL cu privire la neconstituţionalitatea bugetului de stat pe 2015. 

Decizia a fost luată într-un timp scurt, după ce preşedintele CCR, Augustin Zegrean, invoca şi posibilitatea ca şedinţa să nu poată avea loc din cauza vremii.  

"Nu ştiu dacă vin colegii mei. Uitaţi-vă ce e afară. Am doi colegi care sunt undeva prin Cod roşu. Ca să putem să judecăm trebuie să fim minim şase, eu am vorbit ieri cu toţi. Toţi au anunţat că vin, dar nu ştiu cu vremea asta ce va fi. Dacă suntem şase, judecăm astăzi şi cred că şi terminăm astăzi. Nu noi vom fi responsabili dacă pensiile şi salariile nu se vor mări, asta este o poveste. Nu depinde de legea asta, nu o vom opri noi", a declarat Zegrean.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.