ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Lansarea oficială a candidaturii preşedintelui PSD, Victor Ponta, la prezidenţialele din luna noiembrie, a început sâmbătă, la Arena Naţională din Bucureşti. Cei mai mulţi dintre participanţi sunt îmbrăcaţi în tricouri de culoare roşie şi poartă pancarte, drapelul naţional sau steguleţe cu mesaje electorale. Alţi delegaţi sunt îmbrăcaţi în costume naţionale din regiunile pe care le reprezintă. De la eveniment nu a lipsit primarul Constanţei, Radu Mazăre, care a venit alături de mai mulţi susţinători care poartă pe cap berete roşii.
Sloganul campaniei PSD - 'Mândri că suntem români' - alături de 'Votăm Victor Ponta preşedinte' se află pe tribunele din spatele unei scene uriaşe amplasate în centrul arenei, unde va sta conducerea partidului, alături de invitaţi. Scena a fost montată în faţa unei peluze, pe fundalul acesteia fiind amplasat un ecran uriaş.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului naţional şi a imnului PSD.
Accesul pe stadion s-a făcut în baza unor bilete care conţin indicaţii privind rândul şi locul ocupat.
Evenimentul de lansare a candidaturii la Preşedinţie este organizat de ziua premierului Victor Ponta, care împlineşte 42 de ani. În jurul orei 16,25 şi-a făcut apariţia pe stadion şi preşedintele PSD Victor Ponta însoţit de soţia lui, Daciana Sârbu, şi mai mulţi lideri politici din România şi din străinătate. Au venit să-l susţină pe Victor Ponta premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, preşedinţii PC şi UNPR, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat sâmbătă încrezător în şansele lui Victor Ponta de a deveni preşedintele ţării, afirmând că, de data aceasta, vor juca acasă şi nu în deplasare ca la referendum.
"Am venit aici să spunem ţării noastre cât de mult o iubim şi să-i oferim un preşedinte demn de ea şi sper că în noaptea de 16 noiembrie, după ce numărăm toate voturile, să putem spune cele 3 cuvinte: Victor Ponta - preşedinte. Suntem pe arena echipei naţionale, arena României, unde românii au jucat mereu acasă, aici începem campania electorală şi de data aceasta vom juca la noi acasă, nu mai jucăm în deplasare, cum am jucat la referendum, vom juca la noi, unde Victor Ponta va câştiga la vot şi nu la masa verde, acum vine revanşa celor 7,4 milioane de români", a spus Dragnea, la evenimentul de lansare a candidaturii la prezidenţiale a lui Victor Ponta de la Arena Naţională.
El a adăugat că, împreună cu cei din tribune, a mai văzut aceeaşi imagine, în 2012, când s-au lansat candidaţii la alegerile parlamentare.
"Şi acum suntem la fel de mulţi, asta înseamnă că suntem o familie mare, care ştie să se adune când istoria cere să fie schimbată. Suntem buni pentru că suntem uniţi şi suntem aici pentru România, să-i arătăm dragostea noastră, grija noastră, să-i spunem că cel mai mare, cel mai puternic, cel mai vizionar partid din România este îndrăgostit de ţara lui. În spate avem multe victorii politice, în faţă avem o victorie naţională. Am pornit într-o călătorie fără egal şi care nu are drum de întoarcere. Ţara noastră a fost puternică, când românii au fost uniţi în jurul marilor proiecte naţionale. Este timpul să scriem o nouă pagină în istoria noastră, să ieşim din epoca dezbinării şi să dăm ţării un altfel de preşedinte. România are nevoie de un preşedinte care să ştie cum se conduce o ţară, un preşedinte român pentru români care să ştie să unească o ţară", a menţionat Dragnea.
Victor Ponta este primul candidat înscris oficial în cursa pentru Preşedinţie, iar programul său este unul pentru unitatea tuturor românilor şi pentru schimbarea modelului de preşedinte.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Președintele PSD a afirmat că România are nevoie de o nouă Mare Unire la aniversarea celor 100 de ani de la desăvârșirea sa ca stat modern.
În ceea ce privește profilul președintelui, Victor Ponta le propune românilor un șef de stat care să fie un adevarat reprezentant al intereselor publice, și nu o sursă permanentă de criză și conflicte.
În cadrul Congresului de validare a candidaturii sale, Victor Ponta a prezentat cele mai importante aspecte ale programului său prezidenţial: “România are nevoie de o adevărată schimbare dusă până la capăt a tot ce a fost cu adevărat rău și ne-a împărțit în acești zece ani și adevărata schimbare, cea mai mare schimbare este ca românii să fie din nou uniți. Vreau ca Marea Unire a românilor să o facem împreună, după zece ani de dezbinare”.