Alianta PNL-PDL, sub semnul întrebării. Ce se va intampla daca ACL pierde alegerile
PDL şi PNL au stabilit, sâmbătă, 26 iulie, numele alianţei sub egida căreia cele două partide vor participa la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Contopirea celor două partide este însă un proces juridic de durată, aşa că deocamdată liberalii şi democrat-liberalii vor convieţui în cadrul Alianţei Creştin Liberale.
Cu patru luni înainte de alegeri avem aşadar două mari tabere în lupta pentru prezidenţiale: Alianţa Creştin-Liberală şi PSD.
Dreapta politică pare mai hotărâtă ca oricând să lupte împotriva inamicului socialist comun, drept pentru care liberalii şi democrat-liberalii par să fi uitat toate certurile şi acuzaţiile din trecut.
Momentan, liderii PDL şi cei ai PNL par a afişa zâmbete largi, mândri că au lăsat orgoliile deoparte, pozând într-o mare familie.
Unitatea ‘’familiei’’, însă, se va vedea abia dupa alegerile prezidenţiale, când, în cazul în care ACL va pierde preşedinţia, vor începe să se arate adevăratele feţe.
Pierderea preşedinţiei va însemna pentru cele două partide eşecul suprem şi atunci vor ieşi la iveală asperităţile dintre cele două partide până nu demult adversare.
Dat fiind faptul că noua formaţiune va avea o conducere bicefală până la alegerile parlamentare din 2016, când noul partid PNL va lua naştere, orgoliile liderilor din teritoriu, cel puţin, vor fi greu puse la încercare.
Rezultatul alegerilor prezidenţiale din toamnă se va dovedi a fi unul decisiv pentru soarta Alianţei.
Unii vor fi nevoiţi să renunţe la funcţiile lor sau să le împartă cu partidul cu care, până nu demult, se certau ca la uşa cortului.
Cu Ponta preşedinte, pedeliştii şi peneliştii vor începe să-şi arate făţiş colţii şi să lupte fiecare pentru păstrarea sau dobândirea de funcţii.
În contextul în care dreapta a mai pierdut din electorat în urma fuziunii, un scenariu în care Victor Ponta ajunge la Cotroceni, pare tot mai fezabil.
Mariajul celor două partide se poate termina, însă, înainte de a începe pe cale juridică.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: