Lumea, încotro? „Incertitudinea“ lui George Maior: între „sfârşitul istoriei“ şi „noua ordine mondială“

Directorul SRI George Maior a revenit în atenţia lumii academice cu ediţia a II-a a lucrării „Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI“. Volumul vorbeşte despre conceptul de incertitudine într-o lume marcată de evoluţii surprinzătoare, începând cu prăbuşirea zidului Berlinului şi continuând cu atacurile asupra Turnurilor Gemene sau criza economică din 2008.

„Încotro se îndreaptă lumea în secolul XXI?“ este întrebarea care a suscitat interesul a numeroşi strategi din zona relaţiilor internaţionale, dar şi punctul de pornire al lucrării scrise de George Maior. Chestiunea nu este una nouă, admite directorul SRI în lucrarea de faţă, însă răspunsul pare a fi mereu altul, ceea ce nu e de mirare dacă luăm în considerare modul în care istoria ne-a surprins în mai puţin de trei decenii. Declinul Statelor Unite, ascensiunea organizaţiilor teroriste, dar şi prăbuşirea economică din 2008 au fost evenimente pe care experţii nu doar că nu le prevedeau, la începutul anilor ’90, ci care păreau de neconceput. În acest context, directorul SRI propune un concept interesant în dinamica relaţiilor internaţionale: incertitudinea.

Astfel, Maior ne provoacă să reevaluăm gândirea strategică din prezent şi să fim deschişi la surprizele pe care ni le-ar putea rezerva istoria. În acest nou peisaj mondial, autorul lucrării prefaţate de sociologul Vasile Dâncu arată că, deşi statul ocupă încă un loc important în economia relaţiilor internaţionale, existenţa sa este ameninţată de aşa-numitele „non-state“ sau, preluând expresia lui Noam Chomsky, „state eşuate“, în categoria cărora autorul include organizaţia teroristă Al Qaeda. Cel mai elocvent exemplu în acest sens, ales de Maior pentru a ilustra dimensiunile acestei ameninţări, este unul rămas deja în istorie: atacul terorist asupra Turnurilor Gemene, din 2001.

Maior evocă acest moment, pe care l-a trăit în inima capitalei Uniunii Europene, la sediul NATO şi care a fost perceput, ani la rând, drept începutul unui declin al SUA, confruntate cu o gravă breşă de securitate. „Mă aflam la Bruxelles, tocmai în sediul NATO, când imaginile preluate de televiziuni din întreaga lume au arătat primul avion lovind World Trade Center din New York. Era o zi normală de lucru în clădirea ce adăpostea Cartierul General al celei mai puternice alianţe militare din istoria relaţiilor internaţionale (...) Confuzia şi neliniştea generate de imaginile crude din America creau o atmosferă ciudată şi apăsătoare în sediul NATO.

E un sentiment cu totul aparte să te simţi în nesiguranţă tocmai în locaţia anume desemnată să asigure securitatea cea mai înaltă pentru un spaţiu atât de vast din geografia globală“, povesteşte George Maior. Aceeaşi incertitudine, descrisă atât organic, cât şi conceptual, este redată de către şeful Serviciilor, pe tot parcursul cărţii, şi prin alte exemple. Unul dintre cele mai puternice, resimţite inclusiv în România, a fost criza economică din 2008, care a ştirbit încrederea Statelor Unite în propriile forţe, dar care a afectat, în cele din urmă, în special Uniunea Europeană.

Aceeaşi criză a dus, în opinia autorului, la nevoia de regândire a strategiilor de apărare, de evadare din schemele pur teoretice ori pur practice. Incertitudinea, oricât de apăsătoare, ar putea fi, din punctul de vedere al lui Maior, unghiul de abordare a relaţiilor internaţionale, tocmai pentru că o prea mare încredere poate fi înşelătoare. Drept dovadă că americanii înşişi nu prevedeau pericolele care îi pândeau, Maior prezintă discursurile optimiste ale fostului preşedinte SUA, Bill Clinton, de la finalul secolului XX, alocuţiuni în care se întrevedea încrederea fostului lider în patria sa, dar şi lipsa de conştientizare a oricărui risc. În sfârşit, incertitudinea este alimentată nu doar de apariţia non-statelor ori a organizaţiilor teroriste, ci şi de apariţia statelor-reţea. În această nouă configuraţie, izolarea este de nedorit. Depăşirea graniţelor statale tradiţionale nu este un concept nou, însă este unul tot mai vizibil odată cu ascensiunea noilor tehnologii.

Cum influenţează noile tehnologii securitatea statelor? De ce ar trebui luate în considerare în elaborarea strategiilor de apărare naţională? Maior ne trimite către un exemplu care a ţinut, nu demult, prima pagină a ziarelor din întreaga lume: Edward Snowden, celebru pentru faptul că a descoperit lumii întregi activitatea Agenţiei Naţionale de Supraveghere (n.r.: NSA, National Surveillance Agency) din SUA.

Alt exemplu, la fel de răsunător, este şi cel al Wikileaks, site-ul care a dezvăluit lumii întregi informaţii despre care se credea că sunt ferite de ochii publicului larg. În secolul XXI, în care imprevizibilul devine lege, iar ordinea mondială trebuie căutată în haos, Maior propune nu o abordare optimistă, ci una constructivă şi citează, în acest sens, un personaj din cărţile celebrului autor SF Isaac Asimov.

„Nu trebuie să prezici viitorul. Alege doar un viitor – un viitor bun, un viitor util – şi fă acea predicţie care va altera emoţiile şi reacţiile umane în aşa fel încât viitorul pe care l-ai prezis să se petreacă. Mai bine să construieşti un viitor bun decât să prezici unul rău“, este pasajul de final al lucrării lui George Maior. Citeste mai mult: adev.ro/n6wk66