Norica Nicolai îi PUNE LA ZID pe Antonescu și Iohannis

Publicat in Politica 04 Iunie 2014 1521 ori
Google+ WhatsApp
Norica Nicolai îi PUNE LA ZID pe Antonescu și Iohannis
Norica Nicolai îi PUNE LA ZID pe Antonescu și Iohannis
Eurodeputatul PNL Norica Nicolai l-a pus astăzi la zid pe fostul președinte al PNL, Crin Antonescu.
 
 
 
Întrebată ce înseamnă amânarea procedeului prin care PNL intră în PPE, Nicolai a răspuns:
 
 
„Înseamnă că PNL e în continuare membru al ALDE, iar noi care am fost, iar eu personal consider că am fost, induși în eroare de domnul Antonescu, am văzut că în momentul de față nu putem fi primiți în PPE și cred că e foarte corect, pentru că prin statut avem nevoie de o dezbatere cu privire la doctrină și la valorile pe care e nevoie să le adoptăm odată cu intrarea în PPE”, a declarat Norica Nicolai la Antena3.
 
 

„Voi cere astăzi un punct de vedere al domnului Iohannis pentru că, în opinia mea, această atitudine a noastră ne pune în afara PNL, care ne obligă ca decizia de afiliere la PPE să o luăm prin Congres”, a continuat europarlamentarul.

 
 
Întrebată la ce s-a referit când a declarat că a fost indusă în eroare de domnul Antonescu, eurodeputatul liberal a răspuns:
 

„M-am referit la faptul că în ședința BPN, dar și în declarația publică a dânsului, valida opțiunea PNL de a se afilia la PPE și domni asa ne-a spus că în teremenul cel mai scurt, 3 iunie, procedura e îndeplinită. După ce Congresul va decide această schimbare doctrinară vom depune documentele necesare afilierii și urmează ca PPE în septembrie să ia o decizie”, a conchis Nicolai.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.