Cine a trezit ursul?
În urmă cu 30 de ani, pe unul din afișele campaniei electorale – din 1984 – a lui Ronald Reagan, scria “Există un urs în pădure? Pentru unii, ursul poate fi văzut cu ușurință. Alții, pur și simplu, nu-l văd. Unii spun că e blând. Alții spun că e periculos. Din moment ce nimeni nu poate fi sigur cum e în realitate, nu e înțelept să fii la fel de puternic ca ursul? Dacă există ursul?”.
Eu mai adaug o întrebare: “Dacă există ursul, nu e oare înțelept să nu-l trezești?”.
Povestea cu “maidanul” de la Kiev este ușor de descifrat, pornind de la noua situație geostrategică, de după încheierea Războiului Rece. În concepția americană – considerau Michael Beschloss și Strobe Talbott, în cartea lor “La cele mai înalte nivele”, “trupele trimise eventual de Gorbaciov să zdrobească libertatea în România ar fi putut oferi o contrapondere pentru acțiunile americane din Filipine și Panama. În felul acesta, s-a stabilit tacit o nouă doctrină americano-sovietică, conform căreia ambele puteri ar fi avut dreptul să acorde sprijin militar pentru <<cauzele drepte>> din sfera lor de influență”.
Evident, cei doi autori făceau referire la conferința de presă a lui James Baker, din 24 decembrie 1989, atunci când secretarul de stat american declarase că “Statele Unite nu vor obiecta dacă Pactul de la Varșovia va considera necesar să intervină în România”.
Rusia, în mod evident, a rămas blocată în această abordare. Între timp însă, în Europa, au avut loc modificări importante: “absorbirea”, succesivă, în NATO și UE a țărilor din Europa Centrală, a țărilor baltice, a României și Bulgariei, dizolvarea Iugoslaviei și transformarea provinciei Kosovo, pe baze etnice, în stat independent, “revoluțiile portocalii” din Georgia și Ucraina (prooccidentale și antirusești), instalarea scutului antirachetă în România și Polonia, demararea Parteneriatului estic al UE, de către Polonia și Suedia, pentru șase republici foste sovietice.
Toate aceste mișcări de “îndiguire” a Rusiei au creat, evident, frustrări la Moscova. În aceste condiții, repetarea scenariului “revoluției portocalii” la Kiev, ca răspuns la nesemnarea Acordului de asociere cu UE, a generat un lanț de evenimente ce au devenit greu de controlat sau de oprit.
Să fie foarte clar – ele nu au nici o legătură cu dreptul internațional ci doar cu reașezarea sferelor de influență în Europa.
Într-un editorial din ianuarie (deci de acum patru luni), consideram că există două soluții prioritare pentru a opri agravarea situației din Ucraina:
- organizarea, cât mai rapidă a alegerilor prezidențiale. Acum, ele au loc târziu și într-un spațiu deja dizolvat.
- Acceptarea Rusiei de către SUA și UE în dialogul regional (Ucraina este și la periferia estică a UE și a NATO dar și la periferia vestică a Rusiei).
Din păcate, am avut dreptate iar situația, în lipsa acestor măsuri, a degenerat.
Nemulțumirea mea ține însă de faptul că România își refuză orice posibilitate de participare la căutarea unor soluții în zonă, deși are interese evidente și în Republica Moldova sau în Ucraina (este vorba de românii care trăiesc acolo) dar și în Rusia (interese economice și nu numai).
Nu discut despre “cine a trezit ursul” și de ce, dar este clar că atunci când îi este foame, ursul coboară în grădinile vecinilor. Întrebarea este dacă trebuie să învățăm germana pentru a discuta despre situația ursului sau – cum ar spune Antoine de Saint-Exupéry – încercăm să-l “domesticim”.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: