Traian Băsescu: “Măi, faceţi ceva pentru că se va şubrezi alianţa!”

Publicat in Politica 20 Noiembrie 2009 1227 ori
Google+ WhatsApp
Traian Băsescu: “Măi, faceţi ceva pentru că se va şubrezi alianţa!”
Traian Băsescu: “Măi, faceţi ceva pentru că se va şubrezi alianţa!”

ragment din emisiunea susţinută de Traian Băsescu la B1 TV, pus la dispoziţia PHonline.ro de PDL Prahova

__________________

Preşedintele a ţinut, încă de la începutul întâlnirii de la „Naşul”, să puncteze câteva din greşelile primului mandat. În plus faţă de erorile asumate în alte discursuri sau emisiuni, Traian Băsescu a detaliat ceea ce numeşte o greşeală de abordare, dar şi una de „management la nivelul conducerii partidului”, la desprinderea aripii Stolojan din PNL.

Radu Moraru: Dar credeţi că în ăştia 5 ani, aţi prezentat un mandat în Parlament, aţi spus că sunt şi lucruri pe care n-aţi reuşit să le faceţi, că aveţi şi nemulţumiri. Dar puteţi să le spuneţi, de exemplu, încă o dată oamenilor obişnuiţi, de data asta, cei care se uită la noi, nu parlamentarilor: bun, în 5 ani de zile care ar fi realizările preşedintelui Băsescu?

Traian Băsescu: Mă aşteptam la o asemenea întrebare …

Radu Moraru: Da, atunci o retrag, atunci o retrag….

Traian Băsescu: Le-am schiţat pe două pagini, ca să nu uit ceva.

Radu Moraru: Ce aţi făcut în ultimii 5 ani?

Traian Băsescu: Dar aş începe cu altceva, aş începe spunând că în mandatul meu, dincolo de a se fi întâmplat destule lucruri pozitive, am făcut şi greşeli. Greşeli, şi vă pot da câteva exemple care sunt edificatoare. Una mare, care a contribuit la decredibilizare, deşi n-am avut informaţia cu privire la situaţia pe trimestrul IV a anului 2008. Am promulgat Legea salarizării educaţiei naţionale, fiind convins că se poate plăti, având în vedere că era consumat doar 3,8% din PIB faţă de 6% cât avea alocat educaţia. Dar scuzele n-au nici o valoare, am promulgat-o şi pe urmă nu s-a putut plăti. Sau declaraţia, când se pregătea suspendarea mea, acea declaraţie că demisionez în 5 minute. La ce mi-o fi trebuit să fac declaraţia asta? Era o problemă pe care o puteam analiza la rece pe urmă, nu la cald, să iau o decizie cum trebuie, sau să am o ieşire publică aşa cum trebuia. Sau, spre exemplu, un lucru mai puţin cunoscut. Vă aduceţi aminte când s-a rupt PL-D din PNL? Şi atunci, povestea publică a fost “preşedintele vrea să absoarbă PNL”. Vă pot spune că a fost una din marile greşeli pe care le-am făcut în mandat, pentru că PNL îl exclusese pe domnul Stolojan, pe Mona Muscă, pe un grup destul de mare de membri PNL. Eu nu spun dacă pe drept sau pe nedrept, dar, după excluderile acelea, domnul Stolojan, lucrând la Cotroceni, era consilier prezidenţial, am observat că un număr tot mai mare de liberali veneau la dânsul. Mi-am dat seama că se întâmplă ceva, ceva în neregulă, ce nu trebuia să se întâmple din punct de vedere al Alianţei DA. Aveam nevoie vitală ca acea alianţă să rămână în picioare. În loc să spun public că există riscuri pentru PNL şi pentru Alianţă, am ales alt drum şi, cu o lună înainte să se anunţe formarea PL-D, l-am invitat pe premierul Tăriceanu, care era şi preşedintele partidului, la o discuţie şi i-am cerut să fie însoţit cel puţin de cinci oameni. Îmi aduc aminte sigur că a fost Radu Stroe, a fost Haşotti, cred că a fost şi Crin Antonescu la acea discuţie, şi nu mai ştiu cine, dar pe ei mi-i aduc aminte precis. Şi i-am avertizat: atenţie, domnule Tăriceanu, atenţie dragi colegi de alianţă, mă tem că se pregăteşte o rupere a partidului vostru, justificat sau nu. Nu-i treaba mea, dar pe fondul excluderilor, pentru că văd tot mai mulţi liberali care vin la Cotroceni la domnul Stolojan. Ei erau într-o… aveau un sentiment de revoltă pentru cum erau trataţi. Eu întâlnirea am avut-o cu conducerea PNL-ului cu cel puţin o lună înainte de apariţia PL-D-ului. Discuţia a fost la Vila Lac I. M-am dus să le spun “măi, faceţi ceva pentru că se va şubrezi alianţa”. Mie de fapt îmi era frică să nu se producă ruperea unui grup - şi aşa nu aveam o majoritate zdrobitoare - era la limită majoritatea şi mi-era frică să nu rămână guvernul fără susţinere.

Radu Moraru: Dar v-au crezut? V-a crezut Călin Popescu Tăriceanu atunci?

Traian Băsescu: Nu ştiu. Discuţia a fost circa 40-45 de minute, le-am spus ce văd, ce cred că se poate întâmpla şi le-am cerut să găsească o soluţie internă ca să nu afectăm alianţa. Greşeala a fost foarte mare că nu am spus public, pentru că, pe urmă, au putut să justifice apropierea de PSD şi scoaterea de la guvernare a PD-ului, spunând “preşedintele a vrut să absoarbă PNL-ul, a vrut să distrugă PNL-ul”. Nu, au fost greşeli de management la nivelul conducerii partidului. Ei, este o greşeală pe care am făcut-o, trebuia să spun public.

Radu Moraru: Dar sunt greşeli pe care le-aţi făcut pentru că nu v-aţi fi aşteptat ca poziţia asta de preşedinte să implice atâtea greutăţi, atâtea lupte, atâtea discuţii?

Traian Băsescu: Bun, nu…

Radu Moraru: Că la un moment dat, sincer vă spun - acum analizând cei cinci ani şi cum a evoluat mandatul dumneavoastră de la an la an - aţi fost surprins în prima perioadă de ce înseamnă să fii preşedintele României.

Traian Băsescu: Bun, orice… Ştiţi, nu există şcoală de preşedinţi, şi când te duci la Cotroceni eşti un preşedinte stagiar.

Radu Moraru: Deşi ţara e plină de preşedinţi. Toată lumea, când se salută, “domnu’ preşedinte, domnu’ preşedinte”, adică…

Traian Băsescu: Da, preşedinte de scară de bloc, preşedinte de ţară, toţi se numesc “preşedinte”. Marea problemă nu a fost asta, eu am rămas credincios, în mandat, obiectivului meu cu sistemul ticăloşit şi eu vă pun o întrebare: puteţi să-mi spuneţi o singură privatizare dubioasă făcută în acest mandat? Pentru că erau de privatizat: Poşta, Romgaz-ul, Transgaz-ul. Aşa le-am găsit când am venit, în procedura de privatizare: CEC-ul, exploatările de sare, erau în programul de privatizare. Sigur, a fost o discuţie în CSAT şi am spus “stopăm deocamdată privatizările”. …spus, a fost…

Radu Moraru: Dar poate era mai bine să le privatizăm, poate să fie şi soluţia asta.

Traian Băsescu: Nu ştiu. Criza ne-a arătat că a fost bine că am mai avut o resursă pe care statul să se poată mişca atunci când populaţia este afectată. Spre exemplu, preţul la gaze. Nu s-au vândut gazele la preţul pieţei internaţionale, ci s-a încercat un mixt, chiar societăţile au fost ajutate - unele din ele - cu gaze furnizate la preţul gazelor româneşti pe o perioadă scurtă de timp, medie, dar s-a putut face ceva, s-a putut interveni. Deci, am vrut să subliniez în primul rând greşelile, deci nu sunt un preşedinte care spune “am fost perfect”. Poate uneori mi-a lipsit tactul, nu este un lucru pe care să-l neg, chiar în abordarea cu partidele, dar de aici până la a nega un întreg mandat e o cale lungă.

Bogdan Stoica

Jurnalist, ploiestean, pionier al presei online din Prahova, fondator al acestui site; a coordonat echipa redactionala in perioada martie 2008 - septembrie 2012.
Blog: www.bogdanstoica.ro