Magurele: Politicienii prahoveni, prezenti la comemorarea eroilor de razboi. Gabriel Oprea, printre invitati

Publicat in Politica 01 Martie 2013 Actualizat: 01 Martie 2013 699 ori
Google+ WhatsApp

Vineri, 1 martie 2013, în comuna Măgurele, în organizarea Consiliului Judeţean şi a Primăriei Locale, a avut loc demararea acțiunii naţionale “Eroii , veşnic vii” , închinată celor 1.150.000 de români, căzuţi în Războiul pentru reîntregirea neamului (1916-1918).

 

 

La eveniment au participat, Gabriel Oprea –viceprim – ministru în Guvernul României, Nicolae Bănicioiu – Ministrul Tineretului şi Sportului, Mircea Cosma – Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Marius Sersea – Prefectul Judeţului Prahova, Rodica Paraschiv – subprefectul Judeţului Prahova, Radu Oprea – senator de Prahova, Ion Luchian – senator de Prahova, Sebastian Danielescu – vicepreşedinte Consiliul Judeţean Prahova, Laurenţiu Rebega - vicepreşedinte Consiliul Judeţean Prahova, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi primari din Judeţul Prahova. A mai participat şi o delegaţie din Ucraina (Bucovina) din care au făcut parte academicianul Vasile Tărâţeanu şi Elena Nandriş – primarul Localităţii Mahala (Cernăuţi).

 

Programul manifestării a cuprins momente dedicate eroilor acelui timp, cu precădere, celor 142 din această localitate: o scurtă slujbă de pomenire, depunere de coroane şi flori la Monumentul Eroilor din localitate, alocuţiuni ale oficialităţilor şi muzică de fanfară.

 

Acţiunea a culminat cu plantarea a 142 puieţi de conifere şi foioase, în locul numit Izvorul lui Burebista - satul Coada Malului, constituind începutul unui proiect ce va continua în toată ţara, sub deviza “Un arbore pentru fiecare erou”, până la atingerea cifrei de 1.150.000.

 

În cadrul evenimentului, a fost lansat, pentru întregul spaţiu românesc, apelul “Eroii, veşnic vii”, cu derulare în timp până la 1 decembrie 2018, când se vor aniversa 100 de ani de la făurirea României Mari.

Ana-Maria este ploiesteanca, are 28 de ani, si este absolventa a Facultatii de Litere si Stiinte. Lucreaza in media online de peste 11 ani, fiind autor pe PH-online.ro din 2010. ana@ph-online.ro

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.