ANCHETA - Afacerile dubioase ale directorului AJOFM Prahova, Dragoș Pârvan
Publicatia locala max-media.ro a initiat o ancheta in cazul directorului Agentiei Judetene de Ocupare a Fortelor de Munca Prahova, Dragos Parvan, in care sunt scoase la lumina afacerile "necurate" ale acestuia si ale familiei sale.
Cu toate ca Dragos Parvan a mai fost in atentia presei locale, noutatea acestui caz o reprezinta atat modalitatea prin care familia Parvan a ales sa-si ingroase conturile, cat si nedeclararea incompatibilitatii acestuia in 2010 de catre Agentia Nationala de Integritate.
Ph-online.ro sustine demersul jurnalistic al publicatiei max-media.ro in cazul acestei anchete si va vom oferi toate informatiile pe care le vom putea obtine si care, speram noi, vor demasca afacerile "necurate" ale lui Parvan.
Informatii de background despre Dragos si Ana-Maria Parvan
S-a vehiculat, la un moment dat, informatia potrivit careia in judetul Prahova familia Parvan "face legea". In 2011 domnul Irinel Dragoș Pârvan era director coordonator la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, iar soția sa, Ana Maria Pârvan, inspector șef adjunct relații de muncă, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova.
Amândoi, membri marcanți ai PDL și propuși, ca și alții, pentru aceste funcții, de prefectul Adrian Dobre (Yeti). De fapt, dacă analizăm prestația senzațională a acestui Dobre, avem o imagine clară a misiunii lui, la Prefectura Prahova: aceea de a pune tot felul de șarlatani în funcții importante, pentru a îndeplini ordinele venite de la partid. Vă aduceți aminte de Cornel Costea, de la Vama Ploiești? Propus, recomandat și dus de mână la București de către Dobre, căruia nu i s-a întâmplat nimic după arestarea vameșului șpăgar.
Dragoș Pârvan, în cadrul procesului de exterminare a funcționarilor publici incomozi, a desființat Centrul de formare profesională care funcționa în cadrul AJOFM, lucru care s-a petrecut cu acordul ANOFM București, al cărei președinte accepta toate nesăbuințele acestui mic dictator. Ei bine, activitatea de formare profesională a șomerilor a fost preluată de firma familiei Pârvan, Dragma Consulting S.R.L. Decodarea e clară. ”Drag” de la Dragoș, ”ma” de la Ana Maria, că suna prost ”Dragam”, potrivit altphel.ro
Familia Pârvan, complice cu prefectul Adrian Dobre
Intr-o scrisoare adresata publicatiei altphel.ro in 2011, un grup de oameni de afaceri din Ploiesti spunea asa: ”Revolta societății civile la abuzul săvârșit de Pârvan Dragoș a schimbat tactica acestuia de a face formare profesională pe firma S.C. Fax Media Consulting S.R.L. care aparține unei vechi colaboratoare în afaceri, pe nume Balș Rodica.
De altfel, pe site-ul AJOFM Prahova sunt afișate informații cum că instituția statului organizează cursuri de formare profesională cu S.C. Fax Media Consulting, o minciună agreată de președintele ANOFM și de prefectul județului Prahova, prieten bun cu Dragoș Pârvan. Cursanții sunt convinși că beneficiază de diplome din partea AJOFM Prahova și nu din partea altei firme. Oare organele abilitate verifică sumele de bani care rulează prin firma Fax Media Consulting S.R.L.?
Ana Maria Pârvan, soția afaceristului Pârvan, prin funcția pe care o deține și prin manevre dolosive amenință angajatorii că, dacă nu trimit la cursuri inspectorii de resurse umane, aceștia nu vor mai putea funcționa la compartimentele respective și nu vor mai putea face înscrisuri în carnetele de muncă. Amenință angajatorii că vor urma controale drastice din partea ITM-ului, dacă nu trimit personal la cursuri. Legislația privind carnetele de muncă a fost abrogată și aceste documente nu mai sunt utilizate, vechimea în muncă reprezentând stagiul de cotizare existent în aplicația informatică de la Casa de Pensii. Mai mult, profitând de protecția prefectului Dobre Adrian, cei doi soți Pârvan au încheiat contracte de muncă cu Fax Media Consulting, deși sunt funcționari publici și statutul funcționarului public interzice cumulul de funcții. Contractele celor doi sunt înregistrate la ITM Prahova cu nr. 1168524/05.10.2010 și 1177596/05.10.2010 și comunicate în Registrul electronic de evidență a salariaților. Domnul Pârvan Dragoș îndeplinește funcția de consilier formare profesională, timp de opt ore pe zi. Nu cumva această funcție este incompatibilă cu cea deținută la AJOFM Prahova? Oare după opt ore de muncă la AJOFM Prahova, în funcția de director executiv, mai poate lucra opt ore la Fax Media Consulting? Credeți că doamna Pârvan Ana Maria poate lucra și ea opt ore la Fax Media Consulting, după alte opt ore la ITM, în funcția de inspector șef adjunct? Cu siguranță că activitatea domniilor lor la instituțiile statului (pentru care sunt plătiți din bani publici) este zero, fiind alte persoane care suplinesc cu succes locul lor, în așa fel ca instituțiile statului să funcționeze. Din statele de plată ale firmei Fax Media Consulting constatați că familia Pârvan câștigă lunar aproape 20.000 lei. Desigur, dacă veți urmări declarațiile de avere ale celor doi funcționari publici, pentru anul 2010, care vor fi postate pe site-ul instituției, se va constata că activitatea prestată din cursuri de formare profesională organizată prin S. C. Dragma Consulting S.R.L. este impresionantă.”
Cât și unde a cotizat familia Pârvan și ce fac ăștia de la DNA!
Publicatia altphel.ro continua dezvaluirile: "Bârfele circulă rapid, în instituțiile statului. Iar despre mafia cursurilor de formare profesională se știe prea bine, la nivelul autorităților. Totul a fost autorizat, în ultimii patru ani, potrivit unor surse din sistem, de tatăl Robertei Anastase, don Cornelone, pe care Dragoș Pârvan nu a ezitat să-l invoce la fiecare discuție în contradictoriu cu angajații. Care susțin că Pârvan s-a lăudat nu o dată cu banii pe care i-a dat ”sus” pentru cele două posturi, ocupate de el și de soție. Acuzațiile de la care DNA a pornit un dosar sunt grave. ”Este firesc ca această familie care face afaceri pe banii statului să aibă nevoie de bani, atât timp cât domnul Pârvan se vaită că postul lui și cel al soției l-au costat 60.000 lei? Suma de 30.000 lei, așa cum a spus domnul Pârvan, a fost dată unui domn Coleșiu, iar alți 30.000 lei au fost dați pentru a o susține în ocuparea postului pe doamna Pârvan”, se mai arată în scrisoarea pe care am primit-o la redacție."
Ana-Maria este ploiesteanca, are 28 de ani, si este absolventa a Facultatii de Litere si Stiinte. Lucreaza in media online de peste 11 ani, fiind autor pe PH-online.ro din 2010. [email protected]