Guvernul a împrumutat miercuri 3,5 miliarde de euro, în cel mai mare împrumut de pe pieţele externe

Publicat in Politica 07 Aprilie 2021 700 ori
Google+ WhatsApp
Guvernul a împrumutat miercuri 3,5 miliarde de euro, în cel mai mare împrumut de pe pieţele externe
Guvernul a împrumutat miercuri 3,5 miliarde de euro, în cel mai mare împrumut de pe pieţele externe

Ministerul de Finanţe a împrumutat 3,5 miliarde de euro de pe pieţele externe, în prima ieşire de eurobonduri din acest an, informează Mediafax. Finanţarea este structurată pe două tranşe, de 12 ani, respectiv 20 de ani. Acestea este cel mai mare împrumut de până acum de pe pieţele externe.

Pentru tranşa pe 12 ani, Ministerul Finanțelor s-a împrumutat cu două miliarde de euro, investitorii alocând 6 miliarde de euro. Dobânda pentru această tranşă este formată din nivelul midswap (MS) plus 195 de puncte de bază.

Pentru tranşa pe 20 de ani, ministerul a atras 1,5 miliarde de euro, sumele alocate de investitori fiind de 4 miliarde de euro. Dobânda pentru această tranşă este formată din nivelul midswap (MS) plus 235 de puncte de bază.

În ambele cazuri, dobânzile sunt uşor mai mici faţă de cele anunţate azi dimineaţă.

Aceasta este prima finanţare de eurobonduri din 2021 şi prima din mandatul ministrului Alexandru Nazare.

Potrivit datelor Bloomberg, această finanţare prin eurobonduri are ca bookrunners BNPP, Citi, HSBC, Raiffeisen, Societe Generale, UniCredit.

În anul 2021, necesarul brut de finanţare la nivel guvernamental este de aproximativ 130,8 miliarde lei, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Ministerul Finanţelor de pe pieţele interne şi externe fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 7,16% din PIB (aproximativ 80 mld. lei) precum şi de volumul datoriei de refinanţat în anul 2021, în sumă de aproximativ 51 miliarde lei.

Ţinând cont de obiectivul limitării riscului valutar cât şi de cel al dezvoltării pieţei titlurilor de stat, se estimează ca deficitul bugetar urmează să fie finanţat în proporţie de circa 48% din surse interne şi de 52% din surse externe.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.