Andrei Volosevici, despre directorul Poliției Locale: “domnul Vaida s-a autodenunțat”

Publicat in Politica 25 Februarie 2021 1632 ori
Google+ WhatsApp
Andrei Volosevici, despre directorul Poliției Locale: “domnul Vaida s-a autodenunțat”
Andrei Volosevici, despre directorul Poliției Locale: “domnul Vaida s-a autodenunțat”

Primarul Ploieștiului a reacționat după ce directorul Poliției Locale Ploiești a sesizat Parchetul cu privire la faptul că mai multe adeverințe de venit pentru salariații instituției au fost eliberate cu informații false. Andrei Volosevici, primarul orașului, spune că Adrian Vaida, directorul Poliției Locale, s-a autodenunțat prin acest demers, informeaza Ziarul Incomod.

Concret, la Poliția Locală Ploiești au fost descoperite mai multe adeverințe de venit pe care nu erau trecute toate popririle salariaților pentru ca aceștia să poată obține împrumuturi de tip CAR. Adeverințele erau emise de Biroul Financiar-Contabil al instituției în unic exemplar, fără ca o copie să rămână în sediul instituției, probabil pentru ca ilegalitatea să fie astfel "acoperită".

Directorul Poliției Locale Ploiești a confirmat pentru ziarul Incomod că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru a face cercetări în acest caz.

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, susține însă că Vaida s-a autodenunțat prin acest demers, întrucât parte dintre respectivele adeverințe de venit au fost semnate chiar de către el.

"Sunt absolut uimit de domnul Vaida care în acest fel s-a autodenunțat. Aceasta a fost una dintre problemele pentru care am sesizat comisia de disciplină în ceea ce-l privește pe domnul Vaida, întrucât parte dintre adeverințe sunt semnate de către dânsul", a declarat primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, pentru ziarul Incomod.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.