Două direcţii al Consiliului Judeţean Prahova vor fi desfiinţate. 218 angajati, disponibilizati

Publicat in Politica 27 Ianuarie 2021 647 ori
Google+ WhatsApp
Două direcţii al Consiliului Judeţean Prahova vor fi desfiinţate. 218 angajati, disponibilizati
Două direcţii al Consiliului Judeţean Prahova vor fi desfiinţate. 218 angajati, disponibilizati

Reuniţi miercuri în şedinţă, consilierii judeţeni prahoveni au aprobat, cu majoritate de voturi, desfiinţarea Direcţiei Judeţene de Pază şi a Direcţiei pentru Plante şi Întreţinerea Drumurilor Judeţene. La prima structură, care are 159 de posuri, au fost cele mai multe dezbateri, directorul Emil Drăgănescu încercând, în zadar, să salveze direcţia prin propunerea unui plan de reorganizare şi reduceri salariale. Nu e deloc exclus ca hotărârile să fie contestate în instanţă.

În cazul Direcţiei de Pază, şeful acestei structuri, Emil Drăgănescu, a vorbit despre istoricul direcţiei, modul de întiinţare, obiectivele păzite şi concurenţa făcută de firmele private, atingând aici, mai degrabă printre rânduri, subiectul legat de salarizare, care fusese prezentat şi zilele trecute într-o scrisoare deschisă semnat de angajaţii DJP, în care aceştia reclamau că unul din motivele pentru care firmele private reuşesc să vină cu tarife mai mici e că salariile plătite sunt mizere, nu cu mult peste minimul pe economie, iar de multe ori se poate suspecta şi neplata orelor de noapte sau a sărbătorilor lucrate. Tot în domeniul economic, el a atras atenţia că economia invocată în proiectul de hotărâre nu ţine cont şi de faptul că, în urma desfiinţării, va fi nevoie de contractarea uneia sau mai multor firme private, ceea ce, evident, va presupune cheltuieli noi. Totodată, el a dat de înţeles şi că hotărârea urmează, foarte probabil, să fie atacată în instanţă.

Consilierul judeţean PNL Eugen Ionică a argumentat că o parte importantă din atribuţiile de la crearea Direcţiei Judeţene de Pază s-au pierdut între timp, dând exemplul spitalelor din subordinea CJ, care au ales să îşi asigure paza cu firme private, "dublate" de câţiva paznici proprii.

Faţă de proiectul publicat iniţial pe pagina de internet a Consiliului Judeţean Prahova, în şedinţa de miercuri s-a convenit ca termenul de la care devine oficială măsură să fie mutat de la 1 la 31 martie 2021, în urma unui amendament propus de preşedintele CJ, Iulian Dumitrescu, iniţiatorul proiectului de hotărâre.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Iulian Dumitrescu, a insistat pe ideea de economie la bugetul instituţiei, vorbind şi despre stricarea unor eventuale interese ascunse, dar şi despre intenţia de aducere a unei firme de pază care să preia obiectivele Direcţiei de Pază, dar şi paza altor câteva structuri din subordinea CJ, inclusiv spitalele, însemnând, la calculul făcut astăzi, peste 20 de milioane de lei pe an. El le-a promis angajaţilor de la Direcţia Judeţeană de Pază că va exista o prevedere specială, prin care firma care va veni în loc va fi obligată să preia personalul.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu majoritate de voturi. Consilierii de la Prahova în Acţiune şi Pro România s-au abţinut la vot, iar cei de la PSD şi PPU(SL), care contestaseră dinainte propunerea, au refuzat să participe la vot În rest au fost 24 de voturi pentru. Aceeaşi soartă a avut şi proiectul privind desfiinţarea Direcţiei de Întreţinere a Drumurilor Judeţene, structură cu 59 de posturi în organigramă. Şi aici, măsura se va aplica de la 31 martie.

Video aici https://www.telegrama.ro/administratie/video-dou%C4%83-direc%C5%A3ii-al-consiliului-jude%C5%A3ean-prahova,-cu-218-posturi,-vor-fi-desfiin%C5%A3ate.html

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.