Nereguli la deszăpezire în Prahova. Societatea este parteneră Tel Drum și are 9 angajați

Publicat in Politica 15 Ianuarie 2021 4829 ori
Google+ WhatsApp
Nereguli la deszăpezire în Prahova. Societatea este parteneră Tel Drum și are 9 angajați
Nereguli la deszăpezire în Prahova. Societatea este parteneră Tel Drum și are 9 angajați

Prima zăpadă care a căzut pe drumurile din județul Prahova a creat probleme autorităților județene pe anumite porțiuni de drum.

Astfel, poliția a amendat Consiliul Județean Prahova cu suma de 3045 lei deoarece deszăpezirea nu a fost făcută într-un mod corespunzător pe drumurile județene care traversează localitățile Brebu, Valea Doftanei și Talea.

Societatea care operează în zona respectivă este SCDA Infrastructură SRL București, o firmă interesantă, având în vedere legăturile care ar exista cu controversata societate Tel Drum.

SCDA Infrastructură a fost înființată în 2014 și îl are asociat și administrator pe Alin Niculae Ștefan. Acesta a fost director în Romstrade, una dintre firmele controversatului om de afaceri Nelu Iordache, cercetat și trimis în judecată în mai multe dosare pentru diverse infracțiuni. Pe vremea când activa în Romstrade, ca director, Alin Niculae Ștefan se ocupa de achiziții, obținerea de autorizații și marketing, fiind omul de încredere al lui Nelu Iordache, mai susțin cei de la G4Media.

Potrivit aceleiași surse, în firma SCDA Infrastructură a fost acţionar până în aprilie 2015 şi Florin Dimitrescu, devenit apoi, în iunie 2017, şef serviciu la Secretariatul general al Guvernului PSD şi numit recent, pe 29 ianuarie 2020, şef la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Despre această societate se spune că l-ar avea în spate pe Marian Fișcuci, fostul patron al Tel Drum, prieten apropiat al lui Liviu Dragnea. De altfel, de-a lungul vremii, potrivit presei, SCDA a participat la mai multe licitații pentru lucrări de refacere a infrastructurii și de deszăpezire, susținută de Tel Drum. Firma a contractat lucrări de la CNAIR, de la Consiliul Județean Prahova și de la mai multe primării din țară, printre care și Câmpina.

Potrivi site-ului Top Firme, SCDA a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri netă destul de mare, 19.883.556 lei și un profit de 1.161.668 RON. Interesant este faptul că, potrivit aceleiași surse, în cadrul acestei societăți lucrează doar nouă angajați.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.