Autostrada Soarelui, plină de gropi. Pe ce dă vina Compania de Drumuri

Publicat in Politica 13 Ianuarie 2021 350 ori
Google+ WhatsApp
Autostrada Soarelui, plină de gropi. Pe ce dă vina Compania de Drumuri
Autostrada Soarelui, plină de gropi. Pe ce dă vina Compania de Drumuri

O călătorie pe Autostrada Soarelui îi poate duce pe șoferi, cu mașinile, la un service auto. Sensul de mers dinspre Constanța spre București, este plin de gropi. Compania de Drumuri dă vina pe ciclurile îngheț-dezgheț, în condițiile în care iarna a fost foarte caldă până acum, iar primul episod de ger este anunțat abia la finalul acestei săptămâni.

La km 34 al Autostrazii A2, sensul către capitală, șoferii trebuie să încetinească, pentru că sunt trei gropi, una după alta. Iar foarte aproape de acest loc, la mai puțin de 20 de metri este o altă groapă care măsoară 50 de centimetri.

De multe ori, pentru a evita să își avarieze mașina, șoferii circulă între benzi, asta în cazul în care nu este aglomerat și reușesc să vadă gropile la timp. Mai rău este noaptea, spun conducătorii auto. Unii dintre ei chiar au ajuns cu mașinile la service din cauza craterelor din asfalt.

Șofer: Sunt foarte frumoase, e specific Romaniei.
Reporter: Ați ajuns în service din cauza lor?
Șofer: Am ajuns aseară, mi-am spart un cauciuc, alții mai isteți le-au ocolit.

Șofer: Foarte adânci sunt, s-au reparat și tot mai sunt. Dăm în ele schimbăm articulația.

Șofer: Nu o groapă, mai multe sunt. Plătim taxe la stat, roviniete, le ocolim, reducem viteza, vă dați seama, să facem, nu avem... Ce să facem? Asta e țara.

Pe traseu am găsit inclusiv pneuri distruse abandonate de șoferii pățiți. Compania de Drumuri spune că gropile în asfalt se formează atât din cauza îmbătrânirii drumului cât și ca urmare a ciclurilor îngheț-dezgheț și a folosirii materialelor antiderapante. CNAIR anunță lucrări în zona cu probleme.

Reacția Companiei de Drumuri
În vederea asigurării viabilității drumului prin efectuarea reparațiilor la partea carosabilă, în completarea restricției de viteză la 80 km/h montată în 2018, se impune și devierea traficului din banda 1 în banda 2, pe sectorul cu degradări și menținerea restricției pe toată perioada reparațiilor. (Sursă: CNAIR)

Din primăvară, compania de drumuri anunță că între kilometrii 32 și 27 pe sensul către Capitală încep lucrări pe întregul tronson.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.