Mafioata Florica Niță, autopsiera de la Spitalul Județean Ploiești, s-a pensionat anticipat

Publicat in Politica 13 Ianuarie 2021 8879 ori
Google+ WhatsApp
Mafioata Florica Niță, autopsiera de la Spitalul Județean Ploiești, s-a pensionat anticipat
Mafioata Florica Niță, autopsiera de la Spitalul Județean Ploiești, s-a pensionat anticipat

Florica Niță (foto sus), autopsiera de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, s-a pensionat anticipat, depunându-și în acest sens dosarul de pensionare care a și fost aprobat de comisia aferentă, au declarat pentru ziarul Incomod surse din cadrul unității medicale.

Aceleași surse au mai precizat că la finalul anului trecut conducerea unității spitalicești luase decizia de a verifica activitatea celebrei autopsiere a spitalului și, coincidență sau nu, la scurt timp după aceasta s-a pensionat anticipat.

Reamintim că Florica Niță, cunoscută în Ploiești drept "tanti Florica de la morgă", a fost implicată de-a lungul anilor în repetate scandaluri și chiar a fost condamnată definitiv, în primăvara anului 2017, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la distrugere.

În respectivul dosar, "tanti Flori" a fost trimisă în judecată după ce a fost acuzată că a plătit mai multe persoane să incendieze coșciugele unei firme de pompe funebre, în condițiile în care și familia autopsierei deține o afacere în domeniu.

În 2010, Florica Niță a fost mutată disciplinar la Spitalul Municipal Schuller din Ploiești, după ce a fost acuzată că a condiționat eliberarea cadavrelor din morga Spitalului Județean, obligând aparținătorii să apeleze la serviciile funerare ale societății sale, însă, ulterior s-a întors la morga Spitalului Județean de Urgență Ploiești, de unde recent s-a pensionat.

Sursa Ziarul Incomod

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.