Razboi total dupa cazul Robert Rosu. Judecatorii ICCJ contraataca impotriva avocatilor care au acuzat condamnarea abuziva a colegului lor Robert Rosu: “Atacul fara precedent impotriva judecatorilor de la cea mai inalta instanta reprezinta un atentat la in

Publicat in Politica 11 Ianuarie 2021 400 ori
Google+ WhatsApp
Razboi total dupa cazul Robert Rosu. Judecatorii ICCJ contraataca impotriva avocatilor care au acuzat condamnarea abuziva a colegului lor Robert Rosu: “Atacul fara precedent impotriva judecatorilor de la cea mai inalta instanta reprezinta un atentat la in
Razboi total dupa cazul Robert Rosu. Judecatorii ICCJ contraataca impotriva avocatilor care au acuzat condamnarea abuziva a colegului lor Robert Rosu: “Atacul fara precedent impotriva judecatorilor de la cea mai inalta instanta reprezinta un atentat la in

Judecatorii Ionut Matei (foto), Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie contraataca. Vizati de cei trei sunt avocatii care s-au solidarizat cu colegul lor Robert Rosu, acuzand condamnarea abuziva a acestuia dispusa de Matei, Dragomir si Ilie in dosarul “Ferma Baneasa”, doar pentru simplul motiv ca si-a exercitat profesia. Membri ai “completului negru” de la ICCJ, Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie au dat fuguta la Inspectia Judiciara cerand sa fie aparata independenta autoritatii judecatoresti in ansamblul sau, identificandu-se asadar cu intreaga autoritate judecatoreasca, desi criticile avocatilor i-au vizat exclusiv pe cei trei.


 

Conform sesizarii depuse la Inspectia Judiciara in luna decembrie 2020, pe care Lumea Justitiei o prezinta in exclusivitate, judecatorii ICCJ Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie reclama comunicatele emise de Baroul Bucuresti si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, despre care afirma ca reprezinta o forma de presiune inacceptabila nu doar la adresa lor, ci si la adresa judecatorilor care urmeaza sa solutioneze caile extraordinare de atac din dosarul “Ferma Baneasa”. Dar nu doar atat, caci Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie merg mai departe cu acuzatiile impotriva avocatilor, sustinand ca acestia pun presiune pe toti magistratii care au sau vor avea spre solutionare spete cu avocati.

De asemenea, membrii “completului negru” de la ICCJ pretind ca prin reactiile avute dupa condamnarea lui Robert Rosu, avocatii au comis un atentat la independenta justitiei, scopul acestora fiind atat influentarea deciziilor care se vor da in caile extraordinare de atac din dosarul “Ferma Baneasa”, in sensul modificarii sau desfiintarii condamnarii lui Robert Rosu, cat si intimidarea si crearea unei stari de temere in randul judecatorilor si procurorilor din tara care au dosare cu avocati.

 

Inspectia Judiciara urmeaza sa emita un raport in urma sesizarii formulate de judecatorii Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie, acesta urmand sa fie discutat apoi in Plenul CSM. Cand se va intampla asta nu se stie momentan. Se stie insa, in opinia noastra, ca in CSM Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie se pot baza pe votul sigur al noului sef al Consiliului, judecatorul Bogdan Mateescu, la randul sau un “mare iubitor” de avocati.

Trebuie remarcat ca desi criticile avocatilor au vizat strict sentinta judecatorilor Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie, cei trei si-au catalogat actiunea drept una de aparare a independentei autoritatii judecatoresti in ansamblul ei. Si au facut asta, credem noi, doar pentru ca cererea sa fie de competenta Plenului CSM, cei trei judecatori fortand practic o solutie favorabila lor cu mana procurorilor din CSM, nefiind siguri ca judecatorii din CSM (multi dintre ei cunoscandu-l bine pe Ionut Matei) vor vota pentru admiterea cererii. Cu alte cuvinte, pe principiul idiotului util, procurorii din CSM sa fie folositi intr-o problema care nu ii priveste si care nu are nicio legatura cu autoritatea judecatoreasca, ci doar cu o sentinta concreta data de Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie.

Iata fragmente din sesizarea judecatorilor Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie, documentul integral fiind atasat la finalul articolului (vezi facsimil):

 

“Prin communicate publice, preluate de intreaga mass-media, Baroul Bucuresti si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, insusindu-si apararile formulate de inculpatul Rosu Robert Mihaita pe parcursul intregii proceduri judiciare si in lipsa evidenta a motivarii hotararii definitive pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in calitate de organizatii profesionale ale avocatilor, au acreditat ideea unei condamnari abuzive a inculpatului sus-mentionat, solutie care ar incalca principiile fundamentale ale profesiei de avocat.

(…)

Aceste comunicate reprezinta, dincolo de critici aduse legalitatii unei hotarari definitive, inca nemotivate, o forma de presiune inacceptabila nu numai la adresa judecatorilor instantei supreme care au pronuntat solutia de condamnare, precum si a celor care, in mod previzibil, vor fi investiti cu solutionarea unor cai extraordinare de atac, ci si la adresa intregului corp al magistratilor care au sau vor avea spre solutionare cauze similare, acreditand ideea impunitatii unei categorii profesionale, anume cea a avocatilor.

Aceasta presiune este incompatibila cu cu principiul independentei judecatorilor consacrat in art. 124 alin. 3 din Constitutia Romaniei si reprezinta o grava inclacare a obligatiei instituite de art. 2 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit caruia 'orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este datoare sa respecte independenta judecatorilor'.

In egala masura, o hotarare judecatoreasca definitiva se bucura de autoritate de lucru judecat, neputand fi eventual modificata sau desfiintata decat in cadrul unor cai extraordinare de atac, exercitate in conditiile legii.

Prin continutul extrem de agresiv al celor doua communicate sunt depasite in mod evident limitele libertatii de exprimare si, in particular, limitele in care pot fi formulate critici la adresa hotararilor judecatoresti, tinzandu-se, totodata, la perturbarea normalei functionari a sistemului judiciar prin manifestarile de protest propuse a se desfasura.

Atacul fara precedent de la nivel institutional exercitat impotriva judecatorilor de la cea mai inalta instanta din tara reprezinta un atentat la independenta justitiei, avand in vedere ca scopul unui asemenea demers il constituie nu doar modificarea sau desfiintarea in caile extraordinare de atac a hotararii judecatoresti puse in discutie, ci, mai ales intimidarea si crearea unei stari de temere in randul magistratilor de la toate instantele si parchetele din Romania ca, in cazul pronuntarii unor solutii nefavorabile reprezentantilor categoriei profesionale aavocatilor, vor fi supusi acelorasi presiuni, cu consecinta afectarii pe termen lung a calitatii actului de justitie, de natura a aduce atingere impartialitatii judecatorilor si procurorilor in exercitarea atributiilor care le revin potrivit legii, avand ca finalitate incalcarea independentei sistemului judiciar, in ansamblul sau”.


Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Cele mai citite

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.