Unde e marea alianta? Scandal major intre PNL si USR la Targsoru Vechi

Publicat in Politica 05 Noiembrie 2020 696 ori
Google+ WhatsApp
Unde e marea alianta? Scandal major intre PNL si USR la Targsoru Vechi
Unde e marea alianta? Scandal major intre PNL si USR la Targsoru Vechi

Primăria comunei Târgșoru Vechi, județul Prahova, a cumpărat mâncare de aproape 25.000 de euro pentru elevi în cadrul programului “Masa caldă” de la o firmă înființată de mama primarului PNL, Nicolae Drăgan. Cu puțin timp înaintea acordării contractului, mama iese din firmă, dar sediul rămâne la restaurantul fiului primarului. Nicolae Drăgan neagă toate acuzațiile și spune că USR îl denigrează pentru că nu le-a dat un post de viceprimar.

În data de 14 octombrie, la ora 17.40, Primăria Târgșoru Vechi publică în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) un anunț prin care vrea să achiziționeze servicii de catering pentru școli. Elevii din ciclurile primar și gimnazial din comună ar urma să beneficieze de o masă care să includă felul I, felul II și desert.

15 minute mai târziu, la ora 17.55, vine și răspunsul firmei ofertante, SC Dekprime Arena SRL.
Funcționarului din primărie care a lansat cererea îi ia doar alte 10 minute să dea contractul, prin încredințare directă, firmei menționate.

Valoarea contractului se ridică la 24.748,25 de euro, fără TVA, pentru 13.255 de meniuri.

Primăria a dat contractul firmei Dekprime Arena SRL Toate ițele duc la familia Drăgan Firma câștigătoare, Dekprime Arena SRL, are sediul social în satul Strejnicu, pe strada Saturn, la numărul 32. La aceeași adresă se află și restaurantul lui Adrian Drăgan, fiul primarului. Firma acestuia are un nume asemănător cu cea care tocmai a câștigat contractul: Deku Sport Arena, înființată în anul 2015.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.