13 partide şi 4 independenţi vor concura la alegerile parlamentare din Prahova. Mai multe candidaturi au fost respinse

Publicat in Politica 26 Octombrie 2020 450 ori
Google+ WhatsApp
13 partide şi 4 independenţi vor concura la alegerile parlamentare din Prahova. Mai multe candidaturi au fost respinse
13 partide şi 4 independenţi vor concura la alegerile parlamentare din Prahova. Mai multe candidaturi au fost respinse

PMP, PNL, UDMR, Pro România, PSD, USR-PLUS, PNR, PER, PRM, PPU(SL), PSR, ARN, AUR şi patru independenţi au depus candidaturi în Prahova pentru alegerile parlamentare aşteptate să aibă loc pe 6 decembrie. Două liste au fost respinse de Biroul Electoral, pe motiv că aveau numai bărbaţi sau numai femei, ceea ce înseamnă că pe buletinele de vot se vor regăsi 196 de nume, la care se adaugă candidaturile propuse de minorităţile naţionale, care au statut diferit.

Şase formaţiuni au avut liste complete, însemnând 7 candidaţi pentru Senat şi 14 pentru Camera Deputaţilor. Este vorba despre Partidul Mişcarea Populară, Partidul Naţional Liberal, Pro România, Partidul Social Democrat, Partidul Ecologist Român şi alianţa USR-PLUS, în timp ce Alianţa pentru Unirea Românilor a venit cu 7 candidaţi la Senat şi 15 la Camera Deputaţilor. Lista de 15 a fost acceptată de Biroul Electoral, cu toate că ne-am putea aştepta ca decizia să fie contestată, iar la momentul tipăririi buletinelor de vot să fie "tăiat" ultimul candidat. În schimb, lista AUR pentru Senat a fost respinsă, după ce s-a constatat că nu asigură reprezentarea ambelor sexe. Concret, pentru că au fost şapte bărbaţi candidaţi şi nicio femeie, s-a încălcat articolul 52, alineatul 2, din Legea 208 din 2015, privind organizarea alegerilor parlamentare.

BEJ a mai respins o listă de candidaturi, în baza aceluiaşi articol, în cazul Partidului Socialist Român, singura formaţiune cu sută la sută candidaturi feminine. Pentru că PSR a avut la Senat o listă cu două candidate, aceasta a fost respinsă, în timp ce "lista" de la Camera Deputaţilor, cu o singură persoană, a fost validată.

Apropo de liste complete, PRM-ului i-a lipsit un singur candidat, având 7 pentru Senat şi 13 la camera inferioară. La polul opus, cele mai scurte liste au fost la Partidul Noua Românie, cu un singur candidat pentru fiecare cameră parlamentară.

Patru candidaţi independenţi s-au înscris în competiţia electorală, conferenţiarul universitar doctor Mihai Apostolache, avocatul Bogdan Dumitru, jurnalistul Virgil Rădulescu şi subprefectul Mihaela Duţă, informeaza Actualitatea Prahoveana.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.