Verdictul lui Tătaru: Mortul e de vină!

Publicat in Politica 23 Octombrie 2020 669 ori
Google+ WhatsApp
Verdictul lui Tătaru: Mortul e de vină!
Verdictul lui Tătaru: Mortul e de vină!

Vinovați pentru numărul extrem de mare de decese Covid din România, comparativ cu celelalte țări europene, unde acest indicator a scăzut semnificativ, sunt chiar morții. Aceasta este explicația pe care a dat-o ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a susținut că bolnavii decedați nu au vrut să se interneze de frică și că nici nu și-au evaluat sănătatea la medicii de familie.

Nelu Tătaru a găsit vinovații pentru numărul mare de decese Covid din țara noastră: cei peste 6.000 de morți. Da. Ei sunt singurii vinovați, pentru că nu au vrut să se interneze în spitale (închise oficial și apoi neoficial) de frică și pentru că nu s-au dus la medicii de familie ca să fie evaluați. Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, susține însă că există un singur vinovat pentru moartea acestor bolnavi. ”Oamenii mor din cauza ministrului Sănătății, care nu a creionat o strategie corectă față de această pandemie și care nu are niciun plan concret, așa cum au țările din Uniunea Europeană, unde toate spitalele primesc și pacienți Covid. Asta au cerut și profesorii din Colentina la comisiile de sănătate ale celor două camere ale Parlamentului, acum două săptămâni, să nu închidă spitalul, deoarece ei și-au tratat și pacienții care au venit cu probleme diferite, dar și pe cei cu Covid. Asta trebuie să facă fiecare spital din România. Delimitarea între Spital Covid și non-Covid înseamnă discriminare față de ceilalți pacienți, mai ales cei cronici. Am avut femei bolnave de cancer la sân în stadiul I și nu au fost tratate, pentru că nu erau urgențe, iar acum au ajuns în stadiul III. Avem paciente cu cancer care au făcut radioterapie și chimioterapie și, când să se opereze, spitalul a fost transformat în Covid și nu s-au mai putut opera”, ne-a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Ministrul Sănătății, dat în judecată

Cezar Irimia susține că o să-i ceară ministrului Tătaru să-i arate această analiză din care a reieșit că cei care au murit de Covid au murit pentru că nu s-au internat în spitale și nu au fost la medicii de familie. ”Dacă nu îmi va arăta această analiză îl voi acționa în instanță în nume propriu. Pentru că eu sunt pacient cu cancer, cu probleme cardiace, cu diabet, inclusiv Covid am avut. Așa că domnul ministru trebuie să iasă cu această analiză pe piață, altfel o să consider că m-a jignit și că mi-a știrbit demnitatea. Vina noastră este că ne-am îmbolnăvit, că avem cancer, că avem probleme cardiace, că nu s-au făcut programe de screening ca să nu ajungem în această situație, de vină suntem pentru că nu avem programe naționale de informare a populației, de vină suntem noi, pacienții că nu avem ora de educație sanitară în școală, unde copiii ar fi învățat să se spele pe mâini și ar fi știut cu toții că minima igienă e importantă”, a afirmat președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.

”Am respectat regulile și tot am făcut Covid”

În afară de morții Covid, vinovați de sfârșitul tragic pe care l-au avut, autoritățile arată cu degetul și spre populație, considerată, de la începutul pandemiei și până acum, singura responsabilă pentru creșterea accelerată a numărului de cazuri. Cezar Irimia ne spune însă că, fiind foarte bolnav, a respectat toate regulile și și-a luat toate măsurile de protecție, dar tot s-a infectat cu noul coronavirus. ”La noi încă se acționează lăutărește, după ureche, este amatorism pe toată linia și în defavoarea românilor. Mor românii pe capete pentru că ei nu sunt în stare să gestioneze această pandemie. Mă miră faptul că premierul Orban nu ia atitudine, vede că situația se agravează și nu schimbă echipa managerială a Ministerului Sănătății. Eu sunt un pacient informat și, știindu-mă cu comorbidități, am respectat toate regulile și tot am fost infectat. Este clar că nu este vina celor care se infectează că nu poartă mască. Este vorba despre un sistem de sănătate putred, în comă profundă”, ne-a mai precizat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.