Primarul Adrian Dumitru (Blejoi), mesaj emotionant cu ocazia inceperii anului scolar

Publicat in Politica 14 Septembrie 2020 755 ori
Google+ WhatsApp
Primarul Adrian Dumitru (Blejoi), mesaj emotionant cu ocazia inceperii anului scolar
Primarul Adrian Dumitru (Blejoi), mesaj emotionant cu ocazia inceperii anului scolar

Dumitru Adrian- primar #Blejoi:

"Credeam că suntem stăpânii acestei lumi, că suntem puternici și nimic nu ne poate atinge. Anul acesta, însă, valorile, convingerile și toată viața ne-au fost date peste cap. Chiar dacă, pentru moment, trebuie să stăm la distanță unii de ceilalți, tot împreună vom pune capăt acestei crize. Împreună vom fi mai puternici, împreună putem depăși orice.


Am un sentiment de tristețe. I-am vazut pe părinți la poarta școlilor și pe cei mici în bănci, este evident că ceva nu e în ordine aici. Bucuria copiilor nu a fost aceeași. Am vazut emoție, dar nu emoția firească a unui nou început, ci una generată de teamă, de nesiguranță și de constrângere. Va fi greu, dar nu imposibil. Vom reuși să trăim și cu asta. Și sunt sigur că ne vom bucura din nou de îmbrățisări și strângeri de mână. Sunt lucruri banale, dar sunt cele care ne fac oameni.


Eu imi doresc să aveți sănătate, responsabilitate, încredere și putere! Respectați-vă profesorii și aveți grijă de colegii voștri.
Va fi un an pe care n-o să-l uităm, asta e sigur! Dar știu că următorul ne va găsi sănătoși, ca să ne amintim de ăsta!"

#BlejoiulNostru #Împreună
#iubescPrahova #DumitruAdrian

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.