Guvernul isi bate joc de copii. Alocatiile vor fi marite in 2 ani

Publicat in Politica Joi, 09:14 Actualizat: Joi, 12:14 605 ori
Google+ WhatsApp
Guvernul isi bate joc de copii. Alocatiile vor fi marite in 2 ani
Guvernul isi bate joc de copii. Alocatiile vor fi marite in 2 ani

Alocațiile vor fi mărite cu 20% anual, până în anul 2022, a anunţat premierul Ludovic Orban în şedinţa de Guvern de miercuri, 29 iulie. Astfel, acestea vor ajunge să se dubleze abia la 1 iulie 2022.

 

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a intervenit în şedinţa de Guvern, precizând că majorările vor avea loc în 3 etape şi vor ţine cont de vârsta copiilor:
”Ministerul Muncii va prezenta astăzi proiectul de OUG care prevede în mod expres dublarea alocaţiilor pentru copii, 300 de lei pentru copii între 2 şi 6 ani şi 600 de lei între 0 şi 18 ani pentru cei cu dizabilităţi. Creştere de 20% de la 1 septembrie, iar apoi etapizat”, a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern Violeta Alexandru, ministrul Muncii.

Aceasta a explicat că alocaţiile vor mai creşte de două ori în 2021, la 1 ianuarie şi 1 iulie, cu câte 20%, la fel şi în 2022.

”Deci, alocaţia dublată va fi la data de 1 iulie 2022. Am văzut prognozele şi putem avea resurse pe ritmul de creştere a alocaţiilor”, a afirmat, la rândul său, premierul Ludovic Orban.

Discuţiile avute în şedinţa de Guvern susţin cele declarate marţi seară de către Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu:

"Suntem într-un context dificil, într-un context global economic îngrozitor. (...) Eu nu cred că mai găsiţi o ţară în lume care să facă ce facem noi astăzi, să venim şi să spunem că vom creşte alocaţiile. Dar, în acelaşi timp, facem acest lucru, creştem alocaţiile şi dorim să le dublăm. Dar vom avea o creştere acum, la 1 august, vom avea una substanţială la 1 ianuarie şi încă una anul viitor. Vom încerca să le dublăm într-un timp foarte scurt. Ştiu că premierul a spus până în 20%, cred că în jurul acestei cifre ne vom stabili, acum cu 1 august, cred că între 15% şi 20%, acolo suntem", a afirmat acesta.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.