Preşedintele Senatului, replică dură la acuzaţiile lui Klaus Iohannis. "Am ajuns să fim conduşi de un om cu porniri dictatoriale"

Publicat in Politica 19 Mai 2020 1119 ori
Google+ WhatsApp
Preşedintele Senatului, replică dură la acuzaţiile lui Klaus Iohannis. "Am ajuns să fim conduşi de un om cu porniri dictatoriale"
Preşedintele Senatului, replică dură la acuzaţiile lui Klaus Iohannis. "Am ajuns să fim conduşi de un om cu porniri dictatoriale"

Preşedintele interimar al Senatului a reacţionat după ce Klaus Iohannis a acuzat PSD de iresponisabilitate deoarece ar vrea să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, în plină de pandemie de coronavirus. Robert Cazanciuc a afirmat că Iohannis nu ar trebui să se adreseze românilor de la Cotroceni deoarece se poartă ca "un premier şi preşedinte PNL".

Fostul ministru al Justiţiei a susţinut că "după 6 luni de zile de când guvernul lui Iohannis este la putere, am auzit aceeași placă obosită că PSD este de vină. Și asta pentru că atât guvernul PNL, cât și președintele Iohannis nu sunt în stare să vină cu un program economic clar, care să scoată România din criză".

Cu alte cuvinte, am ajuns să fim conduși de un om cu porniri dictatoriale", a precizat Robert Cazanciuc, conform stiripesurse.

Preşedintele interimar al Senatului i-a cerut lui Klaus Iohannis şi Guvernului să ia măsuri.

"Ne-am săturat să ne tot certați, domnule Iohannis, și să nu fiți în stare să veniți cu soluții. De două luni auzim de la Cotroceni și de la guvernul PNL: vom face, vom analiza, vor veni investiții, vom reporni. Dar nu faceți absolut nimic decât să vă aranjați frumos de televizor și să ne dați indicații. Ne-am săturat de sfaturi și promisiuni. Vrem să vedem un plan de rederesare a economiei.

Cred că a venit momentul să nu mai aveți apariții publice de la Cotroceni pentru că pozițiile dumneavoastră nu sunt ale președintelui României. Trebuie să vă duceți la guvern sau la sediul PNL, pentru că vă purtaţi ca un premier și președinte PNL", a menţionat Robert Cazanciuc.

Cazanziuc: "Dacă Orban vă este inutil, de ce nu îl trimiteţi la plimbare?"

"Ați mințit când ați spus că PSD vrea să depună moțiune de cenzură acum. Nu este adevărat. Președintele PSD a spus că vom depune moțiune după ce pandemia va trece. Iar PSD trebuie să depună moțiune de cenzură împotriva guvernului Iohannis-Orban pentru că acest guvern este incompentent, nu are niciun plan economic și fură pentru că face achiziții netransparante. Este datoria noastră să oprim prostiile pe care le faceți și jaful din bani publici.

Domnule Iohannis, în vamă stau mii de români la coadă, fără apă, fără mâncare, în soare, zeci de ore. Pentru ei nu faceți nimic. Avem peste 1 milion de oameni care nu au locuri de muncă, pentru ei nu faceți nimic. Avem 600.000 de IMM-uri românești în pragul falimentului și nu faceți nimic. Pare că nu mai aveți contact cu realitatea", a precizat Cazanciuc.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.