Fără impostori în funcţii publice!

Publicat in Politica 27 Februarie 2020 700 ori
Google+ WhatsApp
Fără impostori în funcţii publice!
Fără impostori în funcţii publice!

Andrei Nicolae, deputat PSD Prahova

De mai bine de o lună de zile, mai exact din data de 16 ianuarie, organizația PSD Prahova a făcut o sesizare către Instituția Prefectului pentru a interveni și a remedia situația extrem de gravă de încălcare a legii din cadrul Primăriei și Consiliului Local Gura Vitioarei. Liniște!
Ca să înțelegem mai bine, menționez că vorbim aici despre profesioniștii liberali județeni care girează abuzurile unui personaj cu studii gimnaziale și numai 292 de voturi în spate, fiind pe locul 3 în alegerile din 2016, care, printr-un joc al circumstanțelor nefericite, a ajuns să conducă interimar o comună de aproximativ 6.000 de locuitori și compusă din 5 sate din Prahova.
Pentru că în joc au intrat și consilieri ai unui consiliu local fantomă, dizolvat în urmă cu aproape 2 ani, convocați acum și plătiți fără niciun temei legal, în data de 21.01.2020 am revenit cu adresă către domnul, solicitând intervenția instituției. Tăcere!
Văzând că răspunsul întârzie să apară, dar mai ales primind tot mai multe semnale de la oameni privind presiunile la care sunt supuși funcționarii publici din instituție în frunte cu secretarul general, ne-am adresat și ministrului Afacerilor Interne, în data de 03.02.2020. Zgomot de trotinetă!
Ocupați cu jocul de-a anticipatele și cu înființarea de noi funcții publice pentru clientela politică, toți cei sesizați au răspuns în ultima zi a termenului legal. Cum? Alegând să ignore situația descrisă și să-și proclame incompetența. Între timp, constatând dezinteresul miniștrilor și al Prefecturii pentru ei, tot mai mulți angajați ai primăriei au început să acuze presiunile la care sunt supuși pentru a întocmi rapoarte și proceduri de achiziție cu dedicație.
Și, ca într-un veritabil Las Fierbinți de Prahova, primarul interimar „Giani” și fostul viceprimar interimar Vasile vor să pună pumnul în gură celor care le-au expus ilegalitățile. Pentru asta, oficial, „Domn’
Giani” a înființat o comisie care să ancheteze funcționarii publici care au „îndrăznit” să apere legea, iar neoficial și-a pus soția să dea mesaje de amenințare tuturor celor care i-au contestat soțul pe facebook (sic!).
În fața acestui total dispreț față de lege, în față acestei batjocoriri a funcției publice, în fața tutror acestor abuzuri ne întrebăm:
Unde este domnul prefect?
Unde este doamna subprefect?
Dacă în situații atât de simplu de gestionat sunteți absenți, ce ne facem dacă apare o criză medicală?
Dacă domnul prefect, băiat fin de București, jucând doar după muzica normalității orbaniene, e prea preocupat de înființarea celui de-al doilea post de subprefect pentru „prietenii” politici din Capitală, atunci să rămână acolo, avem suficienți oameni pregătiți în județ cărora le pasă de Prahova.
Am mai avut accidente din alte județe și în vremea tehnocraților care, vorba poetului, „cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ”.
De subprefect nici nu cred că are rost să mai întreb, din moment ce singura grijă din prima clipă de la instalare a fost să dea vântul când la deal și când la vale atunci când pleacă în weekend, la munte, cu mașina de serviciu și decont de combustibil.
Stimabililor, dacă nu știți, nu vreți, nu puteți, atunci DEMISIA! Și luați cu dumneavoastră și inspectorul şcolar județean, care se vrea mai mult politician și mai puțin protector al intereselor cadrelor didactice din rândul cărora provine!

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Cele mai citite