Cand fãtãlãii sunt lasati sa faca lucruri de oameni mari. Mamica lui Victor Costache i-a trimis fiului o scrisoare lacrimogena

Publicat in Politica 05 Februarie 2020 1550 ori
Google+ WhatsApp
Cand fãtãlãii sunt lasati sa faca lucruri de oameni mari. Mamica lui Victor Costache i-a trimis fiului o scrisoare lacrimogena
Cand fãtãlãii sunt lasati sa faca lucruri de oameni mari. Mamica lui Victor Costache i-a trimis fiului o scrisoare lacrimogena
Poeții sunt, deseori, deschizători de drumuri, vizionari capabili să miște lumi din loc, să mobilizeze mase, să schimbe istoria din două întorsături de frază. Nu vă amăgiți, și cei care scriu discursurile memorabile ale marilor oameni politici sunt tot poeți, în adâncul sufletului lor. „Yes, we can“-ul lui Obama este poezie pură, sprijinită de aproape un miliard de dolari. dar, la bază, tot poezie este.

Totuși, este bine ca, din când în când, să ne urmăm poeții doar la nivel de simbol și metaforă. Dacă, acum 161 de ani (de fapt, 164 de ani), ne-am fi luat după Alecsandri și am fi secat, ca națiune, Milcovul dintr-o sorbire, astăzi nu am mai fi avut graniță naturală între melodramatismul de trei parale (trimitere la Bertolt Brecht, doamna Costache) și lumea reală.
 
De la muma lui Ștefan cel Mare (trimitere la Dimitrie Bolintineanu, doamna Costache), trecând prin, pe lângă, peste și pe dedesubtul a zeci și sute de mii de mame, istorica provincie Moldova ne-a dăruit borne istorice, repere morale, mostre de rezistență, patriotism și viziune. Dar ne-a și vărsat în cap hârdaie de ridicol incomensurabil (trimitere la DEX, doamna Costache). Îmi cer scuze pentru localizare, nu este etică, dar simțeam că este necesară. Cumva. Muma ministrului sănătății, Victor Costache, i-a trimis acestuia o scrisoare deschisă. Tocmai din Iași.
 
Slavă internetului că această scrisoare a ajuns aproape instantaneu aproape peste tot. Păcat că ministrul Costache nu a avut timp să o citească. Adică bănuim că n-a avut timp. Domnia sa este prins cu lucrul în beneficiul societății (cu răspundere limitată) atunci când este la birou, în funcție. Iar în timpul liber operează. Când să mai și citească? Adică, totuși, dacă ar fi citit-o, probabil că s-ar fi simțit rușinat din cale-afară. Căci scrisoarea doamnei Costache începe umilitor:
 
“În 1997, când a apărut «Paradoxul moralei» de Vladimir Jankélévitch, ţi-am citit următorul pasaj […]“
 
În 1997, “dragă Victor“ avea 23 de ani. Foarte probabil putea să citească și singur. Dar doamna Costache încă simțea nevoia să-i citească domnia sa. Poate ca să-l adoarmă, poate ca să-l liniștească, poate ca să…
 
“Erai student. Aveam încredere în viitorul tău. Toate rezultatele tale la şcoală şi la facultate fuseseră şi erau excelente. Aveai bursă de merit, lucrai în timpul liber, la 18 ani fuseseşi vicecampion la primul campionat de karate seniori. Cântai şi la pian“.

Înălțător spre sublim. Magnific spre dumnezeiesc. De la karate seniori la pian cu sau fără coadă, via bursa de merit. Iar nenorocita de presă îndrăznește să te întineze, “dragă Victor“. Să-ți șifoneze șorțulețul, să-ți știrbească supușenia educată. Cânți și la pian, Victor, nu uita asta. Mulți dintre plebeii pe care-i vezi pe stradă, dacă mai vezi ceva din limuzina de ministru, nici măcar nu au habar ce-i ăla pian. Fi-le superior, așa cum mămica te-a crescut.

“Lasă-i pe PSD-işti să se bucure de infecţiile intraspitaliceşti!“.
 
Uau!

Când mamițica, Victoraș, gândește precum artizanii soluției finale naziste și nu se ferește să facă asta public, e deja de mirare că în trei luni n-ai apucat să bagi gaze în toate spitalele pentru săraci. Alea de stat, adică.

Dar nu-i nimic. OUG trebuia dată acum, repede, cât mai erai în funcție. În rest, dacă mai supraviețuiește cineva acestei mișcări antiautoritare, n-ai decât să verși o lăcrimioară și vine mămica să-ți împrăștie “dujmanii“. Hai, Victore, hai, concentrează-te! Fii bărbată, măcar acum!

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office