E oficial! PSD si USR au votat pentru TAXAREA pensiilor speciale. PNL s-a abtinut
Plenul Senatului a adoptat miercuri proiectul legislativ inițiat de Eugen Teodorovici privind impozitatea pensiilor speciale.
Proiectul legislativ a fost aprobat cu 76 de voturi „pentru” și 16 abțineri. Abtinerile apartin PNL.
Proiectul inițiat de ministrul Finanțelor prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. Totodată, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă.
Proiectul merge la Camera Deputaților, care este decizională în acest caz
Marți, Comisia de buget a Senatului a votat un raport de admitere, cu amendamente, pentru propunerea legislativă care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. Printre amendamente este și includerea pensiilor foștilor președinți la impozitarea specială.
Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: