Rezoluţie ALDE Prahova: Decizia de radiere din partid a lui Gavrilescu şi Meleşcanu, nulă

Publicat in Politica 14 Septembrie 2019 1028 ori
Google+ WhatsApp
Rezoluţie ALDE Prahova: Decizia de radiere din partid a lui Gavrilescu şi Meleşcanu, nulă
Rezoluţie ALDE Prahova: Decizia de radiere din partid a lui Gavrilescu şi Meleşcanu, nulă

Aleşii locali ai ALDE şi preşedinţii organizaţiilor locale din judeţul Prahova au adoptat, sâmbătă, o rezoluţie potrivit căreia decizia de radiere din partid a Graţielei Gavrilescu şi a lui Teodor Meleşcanu este nulă.

 

„La solicitarea membrilor, aleşii locali şi preşedinţii organizaţiilor locale din judeţul Prahova, în urma întâlnirii de-îndată, desfăşurată în data de 14.09.2019, au adoptat, în unanimitate, următoarea rezoluţie: Practica radierilor aduce aminte de anii de tristă amintire ai Partidului Comunist Român. Cerem revenirea de urgenţă la prevederile statutare”, se arată într-un comunicat transmis de ALDE Prahova.

Potrivit aceleiaşi rezoluţii, decizia de radiere din partid a Graţielei Gavrilescu şi a senatorului de Prahova Teodor Meleşcanu este nulă de drept şi de fapt.

„Membrii organizaţiei Prahova au făcut eforturi deosebite la toate alegerile care au avut loc pentru obţinerea unui număr cât mai mare de voturi, dovedind maturitate şi performanţă. Organizaţia ALDE Prahova s-a clasat pe locul I pe ţară, între organizaţiile judeţene ale ALDE, la toate alegerile, din punct de vedere al numărului de voturi obţinute. Organizaţia ALDE Prahova nu va putea fi condusă niciodată decât de un prahovean, lider recunoscut în cadrul organizaţiei noastre”, se mai arată în rezoluţie.

ALDE a anunţat vineri oficial că, în şedinţa de vineri a Biroului Politic Executiv, s-a luat decizia de a-i exclude pe Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, adică cei care au acceptat funcţii în Senat, respectiv Guvern, din partea PSD.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office