Mircea Geoană, numit secretar general adjunct al NATO

Publicat in Politica 17 Iulie 2019 216 ori
Google+ WhatsApp
Mircea Geoană, numit secretar general adjunct al NATO
Mircea Geoană, numit secretar general adjunct al NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a numit drept secretar general adjunct al Alianței pe fostul ministru de externe al României, Mircea Geoană.

 

„Sunt fericit să anunţ numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general. El este un avocat devotat al legăturii transatlantice şi va aduce experienţa sa îndelungată ca om de stat şi diplomat acestui post. El va fi primul român care va deţine această poziţie de rang înalt”, a declarat Stoltenberg.

"Sunt profund onorat să fiu desemnat pentru această poziție cheie ce reprezintă, de asemenea, o recunoaștere a importantei contribuții a României în cadrul NATO", a spus Geoană.

„Îi sunt foarte recunoscător lui Rose Gottemoeller. Aptitudinile ei diplomatice şi expertiza ei în securitate politică au fost de nepreţuit pentru Alianţă, într-un context în care NATO continuă să se adapteze la un mediu de securitate mai impredictibil”, a adăugat el.

Mircea Geoana a fost președinte al PSD și președinte al Senatului, ocupând și funcțiile de ambasador al României în SUA și ministru de Externe în Guvernul condus de Adrian Năstase.

Cea mai importantă funcție internațională de la Titulescu încoace

Numirea lui MIrcea Geoană în funcția de secretar general adjunct al NATO reprezintă cea mai importantă poziție internațională ocupată de un român de la Nicolae Titulescu încoace.

Fost ministru de Externe al României în mai multe mandate, Titulescu a fost începând din anul 1921 delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii (Wikipedia).

Tăriceanu: Geoană va contribui la consolidarea rolului României în NATO

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat la vestea numirii lui Geoană.

"Anunțul secretarului general al NATO cu privire la numirea lui Mircea Geoană reprezintă o reușită pentru România. Desemnarea unui român în funcția de secretar general adjunct al NATO demonstrează rolul pe care țara noastră îl are în configurația alianței, de aliat-cheie, mai ales în Europa.

Am încredere că Mircea Geoană va contribui, din această funcție, la consolidarea rolului României în NATO. Dincolo de diferențele noastre de viziune asupra politicii pe care le-am avut de-a lungul timpului, mă bucur pentru Mircea Geoană și îi urez succes! L-am încurajat pe Mircea Geoană încă de acum câteva luni de când mi-a spus despre proiectul lui și cred că e omul potrivit la locul potrivit!", a scris Tăriceanu pe Facebook.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office