Noul ambasador SUA la București va fi audiat joi în Senatul american

Publicat in Politica 17 Iunie 2019 238 ori
Google+ WhatsApp
Noul ambasador SUA la București va fi audiat joi în Senatul american
Noul ambasador SUA la București va fi audiat joi în Senatul american

Adrian Zuckerman, omul de afaceri nominalizat de președintele Donald Trump pentru postul de ambasador al SUA în România, va fi audiat joi, 20 iunie, în comisia de specialitate a Senatului american, potrivit site-ului oficial al instituției. Senatul este controlat de Partidul Republican.

În aceeași ședință vor fi audiați mai mulți ambasadori nominalizați, printre care reprezentanții SUA la ONU, Libia, Egipt sau Emiratele Arabe.

Zuckerman așteaptă de aproape un an validarea formală a Senatului. În ianuarie acest an, Senatul i-a retrimis preşedintelui Donald Trump nominalizarea lui Adrian Zuckerman în postul de ambasador al SUA în România, întrucât, conform procedurii din regulamentul Senatului de la Washington, nominalizările neexaminate într-o sesiune nu mai pot fi amânate pentru o sesiune ulterioară, fără ca preşedintele să le trimită din nou Senatului.

Preşedintele american, Donald Trump, a trimis Senatului, la sfârşitul lunii iulie 2018, nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România.

În prezentarea făcută atunci pe site-ul Casei Albe, se menţionează că Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent româna.

De profesie avocat, el a fost admis în baroul din New York în 1984, fiind partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior el a mai ocupat funcţia de co-coordonator al departamentului de servicii naţionale imobiliare şi pentru companii la Epstein Becker & Green, PC, New York, iar mai înainte a fost coordonator pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

De asemenea, el a ocupat funcţia de preşedinte al unui juriu de selecţie judiciară al unei instanţe civile şi de arbitru pentru Consiliul Imobiliar din New York.

Activ în domeniul filantropic şi educaţional, Adrian Zuckerman este membru al consiliului Kids Corp şi face parte din consiliul absolvenţilor New York Law School (Facultatea de Drept din New York). Are diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology şi a obţinut diploma în drept la New York Law School.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office