Parcurile bucureștene, transformate de Nicușor Dan într-o afacere gigantică pentru mafia imobiliară

Publicat in Politica 10 Iunie 2019 471 ori
Google+ WhatsApp
Parcurile bucureștene, transformate de Nicușor Dan într-o afacere gigantică pentru mafia imobiliară
Parcurile bucureștene, transformate de Nicușor Dan într-o afacere gigantică pentru mafia imobiliară

Sub pretextul apărării spațiilor verzi, frăția USR/PSD îmbogățește mafia imobiliară cu miliarde de euro

SCHEMA ÎN TREI PAȘI

  1. Mafia imobiliară a retrocedărilor stă, de ani de zile, din postura de proprietar captiv, cu mâna întinsă către bugetele publice ale primăriilor ca să îi cumpere spațiile verzi retrocedate pe care a pus mâna prin decizii dubioase și acte false ale unor primari.
  2. Nicușor Dan și camarazii săi spun povestea emoționantă și cer public primăriilor, printr-o lege modificată în complicitate a USR și PSD, să cumpere spațiile verzi retrocedate.
  3. În final, mafia imobiliară, captivă, deoarece primăriile îi pot bloca autorizațiile de construire, primește doarîn București aproape 3 miliarde de euro în schimbul spațiilor verzi retrocedate deseori ilegal.

Primăriile vor fi obligate să cumpere spațiile verzi retrocedate, în majoritatea lor covârșitoare în urma unor decizii controversate, către mafia imobiliară. (vezi aici istoria proiectului legislativ și motivele invocate de inițiatori)

Totul sub umbrela generoasă a protejării mediului sub care operează „panicarzii verzi”.

Deputatul USR și activistul de mediu Nicușor Dan, președinte al Asociației Salvați Bucureștiul (ASB), împreună cu alți trei parlamentari USR, Mihai Goțiu, Allen Coliba, Cosma Lavinia, cu Adrian Dohotaru, un fost USR-ist ajuns acum la Prodemos, partid cu viziuni comuniste, și cu trei parlamentari PSD, Florin Manole, Victor Cocoș și Andrei Pop, a inițiat o serie de modificări la Legea spațiilor verzi.

Inițial Nicușor Dan a susținut public că ar fi circa 200-300 hectare de spații verzi  retrocedate doar în București iar factura s-ar ridica la cel puțin 2-3 miliarde de euro.

Practic timp de doi-trei ani, întreg bugetul anual al Bucureștiului, despre care Gabriela Firea, actualul primar a spus deja că este în faliment nedeclarat, ar trebui să meargă doar către răscumpărarea spațiilor verzi ajunse la mafia retrocedărilor imobiliare.

La puțin timp după această estimare,  într-o discuție cu discoverproject.ro, Nicușor Dan a redus drastic suprafața spațiilor verzi retrocedate la doar 100 de hectare pe care primăriile ar trebui să plătească numai 100 milioane de euro.

O asemenea imprecizie nu-i este deloc caracteristică președintelui ASB, care este matematician de profesie.

Modificările la Legea spațiilor verzi beneficiază de susținerea USR ca partid și au trecut prin Senat la sfârșitul anului trecut, fiind votată de toate formațiunile politice mai puțin UDMR.

Acum se află în comisiile de specialitate din Camera Deputaților cu șanse să fie adoptate în această sesiune parlamentară. (vezi aici cine sunt cei opt care vor să falimenteze primăriile din România în favoarea mafiei imobiliare a retrocedărilor)

Inițiativa acestor modificări își are originea la Asociația a Peisagiștilor din România, cea care a creionat proiectul de lege ajuns să fie semnat de parlamentarii USR și PSD.

Diana Culescu, șefa acestei asociații, susține cu seninătate răscumpărarea acestor spații verzi de la mafia retrocedărilor imobiliare.

Reprezentanții primăriilor susțin că o astfel de lege le va băga în faliment, după ce acestea trec printr-o perioadă financiară extrem de precară, nemaiavând bani pentru plata salariilor.

Nu același lucru se va întâmpla cu beneficiarii.

Prima pe listă este o celebră doamnă de 80 de ani fără chip, Maria Cocoru, căreia i-au fostretrocedate circa 200 de hectare de teren în București, din care zeci de hectare cu spații verzi, de către foștii primari ai Bucureștiului Adriean Videanu și Sorin Oprescu.

Practic Maria Cocoru ar trebui să se afle printre miliardarii României și totuși nimeni nu știe cum arată și mai ales dacă este o persoană reală.

Chiar în aceste zile Nicușor Dan, care și-a anunțat candidature la Primăria Capitalei, este agent imobiliar al octogenarei miliardare fără chip, presând public primăria sectorului 3 să îi cumpere acesteia un hectar și jumătate din Parcul Brâncuși ce i-a fost retrocedat pe semnătura lui Sorin Oprescu.

Robert Negoiță, primarul sectorului 3, spune însă că există un dosar la DNA pe subiectul Maria Cocoru-Parcul Brâncuși, pe motiv că documentele prin care a fost pusă în posesie octogenara ar fi false.

Urmează să fie plătite din banii primăriei alte 12 hectare din parcul IOR retrocedate către aceeași octogenară fără chip. (vezi aici cum a ajuns Nicușor Dan agent imobiliar pentru o octogenară miliardară fără chip)

Confruntat cu posibilitatea ca primăriile să cumpere aceste spații verzi de la mafia retrocedărilor, Nicușor Dan bate în retragere afirmând ba că sunt erori în legea actuală a exproprierii, ba că legea de modificare a spațiilor verzi, pe care o susține, nu va fi adoptată prea curând, ba chiar că ar avea probleme de constituționalitate.

Cireașa de pe tort este faptul că el admite senin că megaescrocheria de la Parcul Verdi se poate repeta la Parcul Brâncuși.

Deși activează de peste 15 ani în activismul ecologic din București, Nicușor Dan susține că nu știe cine se află în spatele octogenarei miliardare, Maria Cocoru, pentru care a fost agent imobiliar.

O altă categorie de beneficiari ai modificărilor susținute de USR, PSD și Nicușor Dan e reprezentată chiar de familii unor colegi de partid ai lui Nicușor Dan: Țugui Florențiu, fost șef al Administrației Domeniului Public Sector 4, si Țugui Doina, părinții lui Țugui Matei, consilier USR din Consiliul General al Municipiului București.

În extrasul de carte funciară de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) în care este menționat Costică Costanda drept proprietar al Parcului Bordei este înscrisă o creanță de 8 milioane de euro a părinților consilierului USR din CGMB împreună cu alți oameni de afaceri.

Costanda, care a pierdut recent un proces de executare silită în Justiție în favoarea părinților consilierului USR, poate solicita primăriei să-i cumpere parcul dacă intră în vigoare modificările la legea spațiilor verzi și să-și plătească datoria către familia consilierului USR. (vezi aici descrierea situației familiei consilierului USR și a lui Costică Costanda).

Norocul a venit însă mai devreme pentru Constanda, care a câștigat, săptămâna trecută, procesul cu Primăria Capitalei care a fost obligată de instanță să-i plătească acestuia 115 milioane de euro pentru parcul Bordei.

Unul dintre avocații lui Constanda a declarat pentru discoverproject.ro că legea lui Nicușor Dan i s-ar fi aplicat și lui Constanda și că este frustrant să mergi 10 ani prin Justiție să-ți găsești dreptatea după ce această lege va intra în vigoare.

Există numeroase  alte situații în care, cei care au câștigat în instanța de judecată zeci de hectare în unele parcuri și care vor beneficia de modificările legislative ale lui Nicușor Dan, au fost acuzați fie că nu aveau dreptul la respectivele retrocedări, fie că ar fi falsificat pur și simplu actele care au stat la baza retrocedărilor cum e în cazul Parcului Plumbuita din București.

Mulți dintre cei care au primit retrocedări de spații verzi, inclusiv Maria Cocoru, au cerut despăgubiri în instanțele de judecată însă acestea le-au respins solicitările .

Proiectul de lege susținut de Nicușor Dan le ia această bătaie de cap acestora prin obligarea primăriior să le cumpere spațiile verzi retrocedate.

Mai mult, această categorie privilegiată de proprietari nu mai este nevoită să se meargă pentru despăgubiri la ANRP, cum se întâmplă în cazul celor cărăra regimul comunist le-a confiscat în mod abuziv proprietățile, și unde activitatea este stopată dupa valul de arestări și condamnări din ultimii ani – dosarele Gheorghe Stelian, Theodor Niculescu, Horia Simu etc – și nici să negocieze cu prefectura.

Ei vor negocia doar cu unu-doi directori din Primăria Municipiului București, șeful de la Juridic, Adrian Iordache, instalat în această funcție de Traian Băsescu când era primar al Bucureștiului, și șefa de la Patrimoniu, Mariana Perșunaru, o apropiată a șefului de la Juridic,  o comisie formată din subordonații celor doi de mai sus, și cu primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Modificările operate de către Nicușor Dan și parlamentarii USR și PSD nu rezolvă nici măcar problema spațiilor verzi deoarece mărește de la 10 la 15% procentul de construire pe spațiile verzi și elimină obligativitatea de a avea un minim de 20 mp de spațiu verde pe cap de locuitor (vezi aici întreaga descriere a celorlalte prevederi controversate din modificările la Legea Spațiilor Verzi)

Prima afacere de acest gen, una extrem de controversată, a fost deja aprobată, la sfârșitul anului trecut, de Consiliul General al Municipiului București: achiziția cu aproape 50 de milioane de euro a Parcului Verdi cu o suprafață de aproape 5 hectare de către Primăria Municipiului București de la o serie de investitori dubioși dintre care se remarcă Dragoș Săvulescu care, la nici două luni de la această decizie, a fugit peste hotare fiind condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare pentru fapte de corupție.

El este dat în urmărire internațională fiind condamnat tot într-un dosar de retrocedare – de plaje și terenuri în Constanța – în care fusese condamnat la închisoare și Radu Mazăre.

Primăria a plătit fix cât au cerut investitorii care dețineau respectivele terenuri (vezi aici întreaga descriere a afacerii Parcul Verdi)

Afacerea, prin care primăria a dat fix cât a cerut vânzătorul, a fost fost pusă pe ordinea de zi de către Gabriela Firea, primarul PSD al Bucureștiului, fiind votată de toate formațiunile politice din CGMB, nu și de toți consilierii acestora.

Votul decisiv a fost asigurat de către Roxana Wring, șefa USR București, o apropiată a lui Nicușor Dan în casa căreia acesta a făcut primii pași în politică.

Șefa USR București susține că prețul plătit penalului Săvulescu a fost cel corect din grila notarială, în timp ce Nicușor Dan susține că prețul a fost de zece ori mai mare decât cel de piață. (vezi aici cearta dintre Roxana Wring și Gabriela Firea pe de o parte și  Nicușor Dan pe de altă parte pe tema achiziției Parcului Verdi).

PMB a plătit, până acum, în contul acestei achiziții suspendată pentru că a fost atacată în instanță de Prefectura București  27 milioane de euro.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office