Primarii pot folosi 10 miliarde de euro, prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunțat, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că de astăzi edilii pot accesa 10 miliarde de euro din noul Fond de Dezvoltare şi Investiţii, pentru investiţiile primăriilor, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară şi universităţilor.
" Când eram ministrul dezvoltării am imaginat PNDL pentru că experiența de președinte al Consiliului județean mi-a dat posibilitatea să cunosc problemele cu care se confruntă fiecare comunitate, indiferent de dimensiune. Mulți mi-au spus atunci că e o nebunie și că nu voi reuși. Azi, rezultatele vorbesc de la sine. Începând de astăzi primarii au însă un nou instrument - Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.
Românii merită să aibă aproape de casă școli, grădinițe, creșe, spitale, dispensare, clinici medicale. Fiecare localitate poate avea drumuri asfaltate, apă curentă și canalizare, rețea de electricitate și gaze naturale. Sunt bani și pentru locuinţe sociale pentru tineri sau pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, cămine culturale și lăcașuri de cult.
Ține numai de primar să vină cu doar două documente la București și banii merg la comunitate, pentru oameni.
Punem la dispoziția primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, universităților 10 miliarde de euro pentru a oferi cetățenilor o viață mai bună.
Noi ne dorim o Românie puternică, bogată și respectată. Așa cum am promis, creștem România și aducem bunăstare românilor!" a scris liderul PSD.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: