Curtea de Apel Bucureşti se dezice de protestul magistraţilor, de pe scările instituţiei: Manifestaţia nu are autorizatie

Publicat in Politica 25 Martie 2019 237 ori
Google+ WhatsApp
Curtea de Apel Bucureşti se dezice de protestul magistraţilor, de pe scările instituţiei: Manifestaţia nu are autorizatie
Curtea de Apel Bucureşti se dezice de protestul magistraţilor, de pe scările instituţiei: Manifestaţia nu are autorizatie

Curtea de Apel Bucureşti reacţionează la protestul anunţat pentru luni, de la 18.00, pe scările Palatului de Justiție din București, generat de faptul că Executivul nu a abrogat OUG 7/2019. La solicitarea STIRIPESURSE.RO, CAB precizează că manifestaţia nu este autorizată de conducerea instituţiei, care nu are cunoştinţă despre existenţa sau absenţa unei alte autorizaţii de la instituţiile abilitate.

"Curtea de Apel Bucureşti nu a adresat instituţiilor abilitate, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 19/15.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nicio solicitare de autorizare a vreunei adunări publice pe treptele sau în exteriorul sediului Curţii de Apel Bucureşti, manifestaţia nefiind organizată sau asumată de această instanţă.

Totodată, precizăm că organizatorii manifestaţiei nu au informat conducerea Curţii de Apel Bucureşti cu privire la autorizarea acesteia de către instituţiile abilitate, astfel că suntem în imposibilitatea de a vă preciza dacă există sau nu o autorizaţie pentru adunarea publică la care vă referiţi", a precizat Curtea de Apel Bucureşti, într-un răspuns pentru STIRIPESURSE.RO.

”Magistrații vor protesta luni, 25 martie 2019, la ora 18:00, pe treptele Palatului de Justiție din București, față de refuzul Guvernului de a abroga integral OUG 7/2019, față de maniera netransparentă și neloială de legiferare în domeniul statutului profesiei de magistrat, față de înființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, precum și față de iminenta adoptare a unei OUG de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală, care este de natură să afecteze grav combaterea fenomenului infracțional in ansamblu.”, se arată într-un anunţ publicat sâmbătă, pe Facebook, de procurorul Alexandra Carmen Lăncrănjan.

content-image

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office