România recuperează decalajul faţă de Uniunea Europeană în guvernarea PSD-ALDE

Publicat in Politica 21 Martie 2019 314 ori
Google+ WhatsApp
România recuperează decalajul faţă de Uniunea Europeană în guvernarea PSD-ALDE
România recuperează decalajul faţă de Uniunea Europeană în guvernarea PSD-ALDE

Andrei Nicolae, 
deputat PSD Prahova

Lipsa de viziune și disperarea pentru a obține încă un mandat l-au făcut pe Iohannis să răbufnească acum împotriva românilor care au susținut referendumul pentru familie, mai mult decât atât, președintele colecționar de case a ajuns să mintă patologic și să trăiască într-o lume a lui, în care există doar ceea ce-i convine.


Într-un singur an, 2017, economia României a recuperat 4 puncte procentuale, astfel încât PIB-ul per capita a ajuns la 63% din media UE, depășind Croația. Regiunea București-Ilfov a ajuns la nivelul Bavariei și peste Budapesta.
Sunt date clare, care-i pun în față lui Iohannis oglinda veritabilei Românii din guvernarea PSD, în complet contrast cu fantasmagoriile sale repetate. Inclusiv raportul Biroului de statistică al UE – Eurostat – a publicat datele privind evoluția PIB pe regiuni de dezvoltare, menite să arate nu numai cum se mișcă țările în interiorul Uniunii, dar și cum evoluează regiunile la nivel european.


În 2017, procesul de convergență a României cu UE s-a accelerat grație creșterii economice ridicate. România a recuperat 4 puncte procentuale față de 2016 și 8 puncte procentuale față de 2014 din decalajul față de media Uniunii.
Toate regiunile țării au înregistrat un salt consistent al parității puterii de cumpărare exprimate în euro, în 2017, cu un record în zona București-Ilfov, care a ajuns să fie cu 44% mai mare decât media UE. Pentru a se întări cele spuse ne putem uita la exemplul de pragmatism și încredere în economia națională și în capacitatea actualei guvernări de a asigura un bun climat de afaceri oferit de cei de la compania Ford, care investește încă 200 de milioane de euro la uzina din Craiova și își propune să ajungă la 250.000 de mașini fabricate anual.


Este evident că există încă mari discrepanțe de dezvoltare și potențial între regiunile țării. Guvernul PSD are soluții și programe clare pentru reducerea lor, de la PNDL – programul care finanțează mii de investiții – asfalt, canal, apă, gaz, dispensar, grădiniță, școală, în toate localitățile țării, pentru asigurarea unui standard civilizat de viață – până la încurajarea afacerilor, sprijin pentru fermieri ori dezvoltarea infrastructurii.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office