Bogdan Toader (CJ Prahova) anunta inceperea lucrarilor de extindere a UPU
Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Ploieşti este prinsă într-un amplu proiect de extindere, modernizare şi dotare, care a primit săptămâna viitoare finanţare de la Uniunea Europeană. Ca să câştige timp, conducerea Consiliului Judeţean, beneficiarul proiectului european, organizase dinainte licitaţia pentru proiectare şi execuţie, iar acum anunţă că a dat deja în lucru efectuarea proiectului tehnic, care ar urma să dureze patru luni. În varianta optimistă, lucrările de extindere a UPU ar putea să înceapă în luna iulie a acestui an.
Preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a declarat marţi că proiectantul a început deja analizele pe teren, pentru realizarea proiectului tehnic care va sta la baza lucrărilor propiu-zise. "Noi am semnat contractul şi avem finanţarea asigurată pentru tot ceea ce înseamnă proiectul de reabilitare a Unităţii de Primiri Urgenţă. Am făcut paşii necesari, astfel încât să avem deja finalizată licitaţia pentru proiectare şi execuţie. Proiectarea se va derula în primele patru luni din momentul predării amplasamentului, care a avut loc săptămâna trecută, joi. Proiectantul deja a mers pe teren. Ulterior, tot această societate care a câştigat procedura de achiziţie va şi executa lucrarea", ne-a declarat, marţi, Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
Proiectul european vizează extinderea considerabilă a spaţiului de la Unitatea de Primiri Urgenţe din cel mai mare spital al judeţului, precum şi schimbarea fluxurilor şi căilor de acces şi dotarea cu aparatură medicală modernă.
Valoarea totală e estimată la aproape 18,6 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată de la Uniunea Europeană depăşeşte 6,7 milioane. Contractul ar urma să dureze 18 luni.
sursa: www.telegrama.ro
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: