Bustul lui Vasile Stroiescu, inaugurat pe Aleea Fauritorilor Unirii din Parcul Bucov. Autoritati locale si judetene, prezente la eveniment
Pe 24 ianuarie, chiar de Ziua Unirii Principatelor Romane, SMV Ploiesti a marcat sarbatoarea prin dezvelirea bustului primului presedinte al Parlamentului Romaniei Mari, Vasile Stroiescu. Bustul din bronz, faurit cu pricepere de sculptorul George Dumitru, a fost inaugurat pe Aleea Fauritorilor Unirii din Parcul "Constantin Stere" (Bucov).
Bustul omului, politic, ce se inscrie in seria monumentelor dedicate fauritorilor Unirii, a fost fost realizat prin co-finantare din partea Consiliului Judetean Prahova, Ministerului Culturii si Societatii Cultural-Istorice "Mihai Viteazul" Ploiesti, condusa de ing. Mircea Cosma.
La inaugurarea monumentului au fost prezente autoritati judetene (conducerea CJ Prahova, prefectul Madalina Lupea, subprefectul Emil Draganescu), deputati prahoveni, dar si reprezentanti ai Primariior Bucov, Ploiesti si Magurele. Totodata, printre invitati s-a numarat si Daniel Dragomir, presedintele Partidului Alianta Nationala, dar si o delegatie din Regiunea Cernauti, condusa de academicianul Vasile Tarateanu si primarul Elena Nandris.
Dupa depunerea de flori la bustul lui Stroiescu, fanfara Consiliului Judetean a incheiat evenimentul cu Hora Unirii, in care s-au prins toti cei prezenti, inundand aleea parcului.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: