Ce spunde deputatul Laura Moagher despre modificarile aduse Legii impotriva evaziunii
"Prin votul dat astazi, ne-am adus cu totii contributia la crearea unei stari de normalitatedin punct de vedere legislativ, la crearea unui cadru favorabil pentru cresterea veniturilor la bugetul de stat , clarificand prin proiectul de lege adoptat, foarte multe aspecte care de-a lungul timpului au dus la aparitia nemultumirii in randul oamenilor. Pe de o parte in randul celor care erau condamnati diferit pentru aceeasi fapta, dar in mod special in randul platitorilor de taxe si impozite asupra carora se revarsa tot greul.
Am aratat astazi, prin votul nostru ca ne aflam pe un drum bun, pe un drum pe care Romania a intrat de ceva vreme, si anume pe drumul normalitatii, al respectarii drepturilor cetatenilor, al respectarii prezumtiei de nevinovatie si nu in ultimul rand al creearii unui cadru propice dezvoltarii statului.", a scris deputatul PSD Laura Moagher, pe Facebook.
Prevederile se aplică tuturor inculpaţilor care au săvârşit împreună una dintre aceste fapte, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceştia, mai prevede textul adoptat.
De asemenea, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an prejudiciul produs, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma la termenul stabilit, suspendarea pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsă cu închisoare sub supraveghere.
În cazul în care mărimea evaziunii fiscale justifică o astfel de măsură, instanţa poate dispune acoperirea sumelor într-un interval de 1-3 ani. Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: