Cum si-a motivat Nae Alexandri transferul la PSD

Publicat in Politica 14 Decembrie 2018 743 ori
Google+ WhatsApp
Cum si-a motivat Nae Alexandri transferul la PSD
Cum si-a motivat Nae Alexandri transferul la PSD

Fost deputat şi prefect de Prahova şi, pentru multă vreme, unul dintre oamenii importanţi din organizaţia judeţeană a PNL, Alexandri Nicolae, directorul Transport Călători Express Ploieşti, s-a înscris în Partidul Social Democrat, la aproximativ jumătate de an după ce părăsise Partidul Naţional Liberal. Politicianul spune că a făcut acest pas fiind convins de rezultatele bune avute de Consiliul Judeţean şi Primăria Ploieşti cât timp s-au aflat sub conducerea unor reprezentanţi ai PSD.

"Am depus o adeziune la PSD. Este o decizie personală. Am lucrat mulţi ani în administraţie, am avut funcţii politice importante şi am ajuns la concluzia că PSD este un partid care poate vorbeşte mai puţin dar a făcut multe lucruri bune, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. La preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, foarte mulţi ani a fost PSD şi s-a văzut ceva, au fost multe proiecte, s-a simţit o îmbunătăţire sub conducerea lui Mircea Cosma, se văd şi acum lucruri bune când instituţia este condusă tot de un membru PSD. În ceea ce priveşte Ploieştiul, şi pe vremea lui Calotă s-au văzut unele lucruri, de care au putut profita şi ceilalţi primari, inclusiv în mandatul lui Bădescu, aşa frământat cum a fost, au existat lucruri pozitive", şi-a motivat decizia directorul TCE Ploieşti.

Alexandri Nicolae demisionase din PNL în luna mai a acestui an, fără a oferi public foarte multe explicaţii, senzaţia fiind a unei nemulţumiri profunde a acestuia faţă de modul în care erau conduse organizaţia locală şi cea judeţeană. Anterior, el a mai colaborat cu reprezentanţii PSD în timpul Uniunii Social Liberale, fiind secretarul USL Prahova şi având un rol important în campaniile din anul 2012.

sursa: www.actualitateaprahoveana.ro 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office