Viceprimarul Cristi Ganea a castigat o batalie importanta cu primarul Adrian Dobre si unii consilieri locali

Publicat in Politica 05 Decembrie 2018 537 ori
Google+ WhatsApp
Viceprimarul Cristi Ganea a castigat o batalie importanta cu primarul Adrian Dobre si unii consilieri locali
Viceprimarul Cristi Ganea a castigat o batalie importanta cu primarul Adrian Dobre si unii consilieri locali

La ultima şedinţă de Consiliul Local, viceprimarul Cristian Ganea a reuşit să împingă pe ordinea de zi proiectul vizând sporurile şi majorările drepturilor băneşti pentru asistenţii copiilor cu dizabilităţi grave. În pofida opoziţiei unor consilieri locali care au protestat împotriva includerii subiectului pe ordinea de zi şi a atitudinii pasive a primarului Adrian Dobre, majoritatea PSD-ALDE a reuşit să treacă proiectul.

„Să ne înţelegem, nu e un cadou al Consiliului Local înainte de Sfintele Sărbători. Aceste majorări sunt prevăzute prin lege şi punct. E dreptul lor, al acestor oameni aflaţi de multe ori în situaţii dramatice”, a declarat viceprimarul.

Împreună cu directorul ASSC, viceprimarul Cristian Ganea s-a întâlnit cu o reprezentantă a asistenţilor copiilor cu dizabilităţi, doamna Aura Vlad, care a postat pe Facebook un mesaj pozitiv – că discuţiile au fost fructuoase şi că lucrurile par în sfârşit a se îndrepta în direcţia dorită.

„Avem promisiunea sporului de 15% , vaucherele de vacanță și bugetul de hrană. Pot să spun că sunt foarte fericită și mulțumită sufletește când cei din jur se implică în problemele copiilor cu handicap”, a scris doamna Aura Vlad pe contul său de Facebook.

În plus, viceprimarul Cristian Ganea se implică personal într-o cauză caritabilă, sprijinind un eveniment de strângere de fonduri pentru un centru ploieştean de plasament:

„În prag de sărbători, hai să ne unim inimile și să aducem o bucurie copiilor de la Centrul Sf. Andrei din Ploiești. Pe 15 decembrie trebuie să fim în număr cât mai mare pe Stadionul Ilie Oană, de la ora 13.30. Aici va avea loc evenimentului caritabil Trofeul Sperantei, destinat micuților din Centrul Sf. Andrei. Naţionala Artiștilor Fotbalisti, Petrolul Ploiești și Carmen București vor juca meciuri demonstrative amicale, pentru a reda zâmbetele copiilor. Banii colectați din vânzarea biletelor vor ajunge la ei.”, a postat pe Facebook viceprimarul mesajul său de sprijin.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office