Echipa PSD Ploiesti, la Targul de Toamna deschis astazi, in centrul orasului
Echipa PSD Ploiesti a fost prezenta, astazi, la inaugurarea Targului de Toamna ce se va desfasura timp de doua saptamani in centrul orasului, in Parcul "Toma Socolescu".
Viceprimarul Cristian Ganea, deputatul Laura Moagher, dar si consilierii Robert Vascan si Marilena Stanciu, au fost prezenti la deschiderea standurilor cu produse traditionale.
Evenimentului a devenit deja tradiție în Ploiești, ajungând, anul acesta, la a XVII-a ediție. Organizat de Hale și Piețe la fiecare început de toamnă, este un bun prilej pentru gospodine să-și facă aprovizionarea pentru sezonul rece. Cât despre pofticioși, aceștia vor găsi, pe săturate, pastramă, must și vin din podgoriile prhovene și nu numai.
Standurile vor fi amenajate în Parcul "Toma Socolescu", de lângă Halele Centrale. Ploieștenii vor găsi aici spațiile pentru expunerea si comercializarea produselor tradiționale, legumelor si fructelor, produselor apicole, produselor de panificație și patiserie, mustului, vinului, țuicii și dulcețurilor, precum și terase cu diverse preparate culinare, deserturi și băuturi de sezon.
Târgul va rămâne deschis până pe 10 octombrie.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: