BOMBA! Cum santaja Onea un judet intreg, cu 400 de dosare tinute la sertar! Iata raportul Inspectiei Judiciare

Publicat in Politica 25 Septembrie 2018 590 ori
Google+ WhatsApp
BOMBA! Cum santaja Onea un judet intreg, cu 400 de dosare tinute la sertar! Iata raportul Inspectiei Judiciare
BOMBA! Cum santaja Onea un judet intreg, cu 400 de dosare tinute la sertar! Iata raportul Inspectiei Judiciare

Un control efectuat de Inspecţia Judiciară la unitatea de elită a DNA, din Ploieşti, a scos la iveală, pe de o parte, abateri grave ale unor procurori, iar pe de alta, a evidenţiat o situaţie deloc măgulitoare la adresa lucrătorilor din unitatea respectivă, care au ţinut la sertar sute de dosare, potrivit romaniatv.net.

Controlul a evidenţiat faptul că sute de dosare care au zăcut în fişetele diverselor birouri ale unor procurori, fără a fi în vreun fel soluţionate. Unii dintre procurori sunt cunoscuţi deja opiniei publice, în urma scandalurilor în care DNA Ploieşti a fost implicat până acum.

Recordul în acest caz aparţine chiar fostului şef al acestei unităţi, procurorul Lucian Onea, cu 203 dosare nesoluţionate.

Pe locul imediat următor în ceea ce priveşte nerezolvarea dosarelor se situează procurorii Alfred Savu, cu 104 dosare, Laura Bănică, cu 78 de dosare, Giluela Deaconu, cu 59 de dosare şi procurorul Cerasela Răileanu, 30 de dosare.

Cifrele fac parte dintr-un document prezentat la postul Antena 3. Inspecţia Judiciară a demarat controlul în urma unor plângeri depuse la Parchet. „În ceea ce privește plângerile înregistrate la procuror Onea Lucian s-a luat măsura inventarierii acestora, în vederea redistribuirii la ceilalți procurori”, se arată în documentul DNA. Fiind cercetat penal, Onea nu mai este șeful DNA Prahova.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.