Televiziunea se SCHIMBĂ pentru TOTDEAUNA în ROMÂNIA

Publicat in National 20 Mai 2014 1640 ori
Google+ WhatsApp
 Televiziunea se SCHIMBĂ pentru TOTDEAUNA în ROMÂNIA
Televiziunea se SCHIMBĂ pentru TOTDEAUNA în ROMÂNIA

Televiziunea digitală terestră, anunţată ca fiind o alternativă viabilă pentru televiziunea digitală prin cablu, IPTV sau satelit, nu va aduce mari modificări pe piaţa românească de retransmitere a canalelor din cauza limitărilor tehnice pe care le are. 

 

 

 

România va trebui să treacă la televiziunea digitală până pe data de 17 iunie 2015. Pentru a putea recepţiona posturile TV retransmise de multiplexuri, clienţii trebuie să îşi achiziţioneze un televizor care să încorporeze un tuner digital DVB T2  sau să achiziţioneze un receiver DVB T2.

 

Potrivit reprezentanţilor ANCOM, în standardul DVB-T2, care este impus prin strategie, se pot transmite cu circa 30% mai multe programe decât în standard DVB-T. Numărul de programe depinde de varianta de sistem aleasă. De exemplu, se pot transmite 6 programe HD sau o combinaţie de programe HD şi SD cum ar fi 4 HD şi 6 SD.

 

Cunoscând apetitul crescut al românilor, care sunt unii dintre cei mai mari consumatori de programe TV din Europa, experții din piață sunt de părere că televiziunea digitală terestră nu va prinde, iar costurile pentru schimbarea receptoarelor pentru DVB-T2 nu sunt tocmai de neglijat.

 

Uitându-ne atent la grilele marilor jucători ai pieţei de retransmisie, putem vedea că UPC transmite în sistem digital 147 canale SD şi 23 canale HD, Romtelecom furnizează 125 de canale SD şi  20 de canale HD, RCS&RDS retransmite 104 canale SD şi 19 canale HD, iar Orange transmite 67 de canale SD şi 45 de canale HD.

 

La licitaţia pentru cele cinci sisteme multiplex s-au înscris doar două companii: RADIOCOM, compania de stat de telecomunicaţii care doreşte multiplexul care va retransmite canalele telviziunii publice, şi RCS&RDS, care ar putea lua multiplexul doar pentru retransmiterea canalelor Digi la nivel naţional.

 

“RADIOCOM dorește să participe la licitație pentru MUX 1, care va avea posibilitatea de transmitere free to air în condiții transparente, concurențiale și nediscriminatorii a posturilor publice și private de televiziune, care se transmit în prezent în sistem analogic terestru”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii companiei de stat.

 

Dar de ce nu au fost multiplexurile atractive şi pentru ceilalţi operatori de comunicaţii? Limitările de natură tehnică au îndepărtat ceilalţi mari operatori să investaescă în acest model de business, susțin aceștia.

 

Vodafone, care este singurul mare operator care nu deţine în portofoliu servicii de televiziune, nu avea de ce să se înscrie pentru că nu ar fi avut nici o şansă să se bată cu Romtelecom, RCS&RDS, Orange şi UPC. 

 

I-am întrebat şi pe cei de la Romtelecom-Cosmote de ce nu s-au înscris în această licitaţie pentru televiziune digitală terestră.

 

“Romtelecom deține deja un portofoliu de tehnologii care ne permite să livrăm servicii de televiziune de cea mai înaltă calitate, disponibile pentru toți românii. Integrarea soluțiilor DVBT în portofoliul existent nu este o prioritate strategică pentru companie. Obiectivul nostru este creșterea acoperirii cu internet de mare viteză prin tehnologia FTTx - viteze de până la 1Gbps sunt în prezent disponibile în 4 orașe. Investiții semnificative sunt planificate pentru 2014, în principal pentru extinderea acoperirii 4G și FTTH”, au declarat, pentru ECONOMICA.NET, reprezentanţii Romtelecom-Cosmote.

 

RADIOCOM furnizeză în acest moment servicii de televiziune digitală DVB-T în Bucureşti şi Sibiu, în urma unui proiect pilot, iar după atribuirea multiplexului DVB T2 le va integra în noua reţea.

 

“În momentul de față, pe cele 2 multiplexuri DVB-T ale proiectului pilot al RADIOCOM, se transmit următoarele programe, în compresie MPEG-4. Multiplexul nr. 1 (canal 54 Bucureşti, canal 54 Sibiu): TVR 1, TVR 2, TVR-HD şi multiplexul nr. 2 (canal 59 Bucureşti, canal 47 Sibiu): TVR 3, TVR News, Kanal D, Prima TV, Music Channel, Antena 3 în Bucureşti şi Antena 1 Sibiu cu compresie MPEG-2 în Sibiu”, au mai spus reprezentanţii RADIOCOM.

 

Ministrul pentru Societate Informaţională, Răzvan Cotovelea declara în acestă primăvară într-un interviu acordat ECONOMICA.NET că RADIOCOM va ieşi pe piaţă cu o ofertă avantajoasă pentru clienţii rezidenţiali, iar reprezentanţii companiei de stat confirmă acest lucru.

 

“După finalizarea licitației și pe măsura extinderii rețelei și a acoperirii, vom putea ieși pe piață cu o ofertă integrată, care să includă Internet, telefonie și programe TV”, au mai spus cei de la RADIOCOM.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office