Oana Matache isi boteaza azi fetita culoare si-a vopsit parul. E de nerecunoscut

Publicat in National 15 Aprilie 2018 652 ori
Google+ WhatsApp
Oana Matache isi boteaza azi fetita culoare si-a vopsit parul. E de nerecunoscut
Oana Matache isi boteaza azi fetita culoare si-a vopsit parul. E de nerecunoscut

Oana Matache, sora mai mică a Deliei, și-a botezat fetița, duminică (15 aprilie). Nășică a fost chiar Delia, care și-a luat foarte în serios rolul. Vizibil emoționată, cântăreața a venit la biserică odată cu sora ei. 

Update 15:00 Slujba de botez s-a terminat. Potrivit mămici Oana, micuța Jessica a plâns în timpul ceremoniei de creștinare, dar s-a liniștit imediat după. Acum, toți invitații se îndreaptă spre localul unde are loc petrecerea de botez.

„E bine să ai emoții. Ne-a încurajat vremea. Toate au mers strună. În afară de stat cu copilul, mare brânză n-am făcut. N-am știut cu ce altceva să îi ajut. Eu i-am ajutat mai mult cu chestii privind copilul. Important e că a fost toată familia prezentă, începând de la rude îndepărtate, până la cele mai apropiate”, a declarat Gina Matache, mama Oanei și a Deliei.

„E foarte important să crească copilul în dragoste, în iubire și să aibă dragoste tot timpul în familie. Lucrurile astea sunt cele mai importante. E foarte importantă pacea și armonia în familie. Educația e mai importantă decât orice avere”, a spus tatăl Oanei Matache, cu lacrimi în ochi,

UPDATE 14:30 Mama Deliei și a Oanei a sosit cu întârziere la botez. Tatăl lor a întârziat și el.

UPDATE 14:00 Botezul arela Biserica Nașterii Maicii Domnului, situată în zona Dorobanți. Nașii, Delia și soțul ei, Răzvan Munteanu și părinții Jessicăi, Oana și Razvan Miheţ au ajuns la biserică în jurul orei 13:45. Nașa Delia a părut extrem de emoționată.

Mămica Oana a fost foarte emoționată. Blondina a așteptat cu nerăbdare botezul Jessicăi, ai cărei părinți spirituali sunt Delia Matache și soțul ei, Răzvan Munteanu. La biserică, Delia s-a îmbrăcat într-o rochie scurtă, de culoare aurie. Ea a ales să își prindă părul într-o împletitură rusească, si a revenit la culoarea verde.

Soțul ei, Răzvan Munteanu, a venit îmbrăcat într-un costum cum rar au curaj alți bărbați să poarte. El nu a vrut să meargă pe clasicul negru. În schimb, soțul Deliei a ales un sacou în dungi alb-negru. Micuța Jessi, care a venit pe lume în urmă cu aproape 5 luni, a fost îmbrăcată de nașa Delia într-o rochiță albă.

Mămica Oana Matache a optat pentru o rochie vaporoasă într-o nuanță de gri. În picioare a purtat o pereche de sandale roșii cu toc. Blondina a avut părul prins la spate într-o coadă împletită. În biserică, ea și-a pus pe cap o coroniță de flori.

„Suntem foarte nerăbdători să se termine mai rebede, să mergem să petrecem după. Am dormit bine. Și Jessi a dormit foarte bine”, a declarat Oana Matache, înainte de botez.

\IMAGINILE AICI

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office