De ce îşi bat românii femeile şi copiii?
Dragoste cu năbădăi sau, mai bine zis, cu bătăi şi abuzuri. Este imaginea unei ţări în care o femeie este bătută la 30 de secunde, iar violenţa domestică este acceptată tacit. Ce putem spune despre despre un popor în care, una dintre cele mai cunoscute şi împărtăşite zicale este ,,Bătaia este ruptă din Rai”? Iulian Apostu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a explicat, în cadrul unui interviu pentru Gândul, că în România suntem mai degrabă într-o tranziţie spre modernitate decât într-o modernitate propriu – zisă, în care bărbatul nu este de acord cu echitatea şi nu acceptă să îi scadă puterea de decizie şi controlul în faţa partenerei sale din cuplu şi în faţa unei modernizări şi evoluţii a acesteia.
„Ideea violenţei şi a bătăii rupte din Rai este doar o idee care încearcă să reaşeze pe postamentul priorităţii conjugale pe bărbat. Adică el să îşi recâştige din nou acea calitatea de lider. Astăzi, bărbatul nu mai poate să mai realizeze acest reper al tradiţionalităţii pentru că societatea teoretic nu i-o permite. Singurul apel pe care îl poate face ca să îşi susţină într-o formă sau alta tradiţionalitatea este apelul la stereotip: stereotipul social, nu că este real, ci pentru că este crezut de toţi şi îi dă lui o putere să îşi justifice într-o formă sau alta tipul acesta de autoritate de tip tradiţional”, spune profesorul Iulian Apostu.
Femeile, în cele mai multe dintre cazuri, nu iau măsuri şi preferă să ascundă agresivităţile pe care le suportă pentru a nu-şi strica imaginea personală, a familiilor şi pentru a nu se face de ruşine în faţa comunităţii. În unele situaţii, inclusiv copii ajung să suporte consecinţele faptelor părinţilor săi, să fie afectaţi şi la rândul lor să le preia comportamentul.
Nu puţine sunt şi cazurile în care, femeia, pe lângă abuzurile fizice, psihice şi emoţionale pe care le suferă, ajung să fie abuzate sexual deoarece bărbaţii cu care sunt într-o relaţie consideră că femeia este un bun care le aparţine şi de care poate dispune după bunul lor plac, iar ele trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile conjugale, fie că o fac de bună voie sau obligate.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: